După ce lucrările au fost sistate în timpul iernii, de aproximativ o lună se continuă amenajarea parcului Salca II. Acesta vine în continuarea parcului Salca și va avea o suprafață de 22.209 mp.
„În prezent se lucrează la amenajarea aleilor, a pergolelor şi a foişorului, la staţia de pompare, la instalaţia de irigaţii, la instalaţia electrică, la instalaţia de alimentare cu apă potabilă a cişmelelor, la cascadă, la platformele pentru bănci, pentru coşurile de gunoi şi pentru panourile de informare”, informează reprezentanții Primăriei.
Lucrările sunt executate de S.C Constructorul Sălard, în asociere cu S.C Gardener SRL şi urmează să fie gata până în luna iunie 2016.
Valoarea lucrărilor, potrivit contractului, este de 2.350.925 lei (fără TVA).
Terenuri de sport pe Ion Bogdan
„Primăria Oradea amenajează pe str. Ion Bogdan, în vecinătatea Apelor Române, două terenuri de sport în suprafaţă de 2700 mp. În prezent se pregăteşte terenul, urmând ca apoi să se realizeze lucrările de asfaltare, iar apoi împrejmuirea. Pe aceste terenuri se va putea juca baschet, fotbal şi tenis cu piciorul”, se menționează în comunicatul Primăriei.
Asfaltarea va fi realizată de firma SC Drumuri Orăşeneşti, iar împrejmuirea terenurilor de către S.C. Abed Nego S.R.L.
Valoarea lucrărilor de asfaltare este de 350.000 lei, iar a celor de împrejmuire de 160.000 lei.
Încă un teren baschet în Parcul Brătianu
Firma Madrugada SRL a sponsorizat realizarea unui nou teren de baschet în Parcul Brătianu, la intrarea în parc dinspre Hotel Continental.
Lucrările de amenajare au început săptămâna trecută, când s-au executat săpăturile şi tasarea terenului. Terenul de baschet cu amenajările aferente va avea o suprafaţă de cca 800 mp. Lucrările urmează să fie gata până la mijlocul lunii mai 2016, Primăria anunțând că ulterior va monta și bănci de odihnă.
Valoarea lucrărilor este de 86.000 euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!