Defrişarea parcului Bălcescu la cererea Murray Press SRL, concesionara parcului, este fitilul scandalului care continuă să ia amploare.
Locul situat, practic, în vecinătatea Pieţei Unirii, este o oază de „autoguvernare”. La limitele Parcului Bălcescu, legile draconice ale administraţiei Bolojan pare că îşi pierd valabilitatea.
Ai teren neîngrijit în oraş? Amenda pentru paragină va veni rapid şi binemeritat în cele mai multe cazuri. Îţi cade tencuiala de pe casă? Sigur ţi-a crescut impozitul cu 500%. Proprietatea ta stă în calea planurilor de dezvoltare ale Oradiei? În curând o să apară pe lista de exproprieri, în vederea demolării. Acestea sunt regulile dezvoltării Oradiei, impuse odată cu venirea ca primar a lui Ilie Bolojan. Orădenii n-au decât să le înghită, îndulcite cu realizări administrative sau cu laude şi recunoaşterea de merite, la adresa administraţiei.
E cu atât mai greu de înţeles, în aceste condiţii, de ce tolerează Primăria, respectiv primarul Ilie Bolojan, situaţia Parcului Bălcescu: locul de o valoare straregică în viaţa oraşului este mai degrabă nefrecventabil pentru orădeni, un coşmar gălăgios pentru riverani dar o sursă de profit pentru o firmă privată care nu întoarce mai deloc bunăstarea în investiţii pentru revitalizarea fostului parc englezesc.
Concesiune la infinit!
Parcul Bălcescu a fost concesionat de Murray Press, firma administrată la vremea aceea, în 1997, de Florica Sălăjan. Iniţial, contractul semnat cu primăria condusă de liberalul Mihai Sturza, s-a făcut pe trei ani. Un an mai târziu, în 98, Primăria aceluiaşi Sturza a revenit şi a concesionat parcul către firma Floricăi Sălăjan pentru 25 de ani, adică până în 2022, „în condiţiile îndeplinirii minimale a condițiilor asumate şi păstrarea obiectului contractului.”
În plus, Primăria mai acceptă ulterior și alte condiții. Murray Press SRL se angajează să execute investiţii de un mililiard de lei, la nivelul din 1998, în teatrul de vară şi într-o terasă iar „în caz de reziliere unilaterală de către concedent a prezentului contract, concesionarul va fi despăgubit cu o sumă reprezentând valoarea investiţiilor realizate la zi”, plus inflaţia.
În epoca Bolojan
În 2008, după instalarea lui Ilie Bolojan la Primărie, apare un nou act adiţional la contract. Executivul îşi încoardă muşchii şi emite nişte pretenţii, de bun simţ, altfel: firma este obligată să facă „toate lucrările de amenajare și revitalizare a Parcului Nicolae Bălcescu” şi să facă reparaţiile curente şi capitale necesare. Se instituie obligaţia unei inspecţii lunare din partea executivului, care să verifice modul în care Murray Press SRL s-a achitat de sarcinile imediate, stabilite împreună cu Primăria. Penalitatea pentru nerealizarea lucrărilor a fost asumată la 100 de lei/zi, până la îndeplinirea obligaţiilor.
Ambiţiile din contract rămân literă moartă, mai mult sau mai puţin. Cu timpul, administraţia Bolojan îndulceşte tonul în relaţia cu Murray Press SRL. Patru ani mai târziu, în 2012, printr-un nou act adiţional, Primăria preia înapoi teatrul de vară, acceptă să dea către Murray Press SRL nişte bani şi semnează pentru o nouă modificare a contractului: „Ca urmare a predării, de către SC Murray Press SRL a teatrului de vară şi a renunţării la exploatarea acestuia, concedentul datorează concesionarului despăgubiri în sumă de 17.143 lei TVA inclus(…)”. Sumele au fost egalizate prin compensarea de taxe şi impozite datorate de firmă la buget. Nimic despre modul în care este administrat parcul, lucrurile revin în matca îngăduitor protecţionistă anterioară.
Să se rezilieze!
Asta până acum, la început de an, când, Murray Press, cu administrator nou – Simona Brinzanik – şi Primăria, s-au apucat de defrişare. Scandalul iscat de tabloul dezolant al unui parc chelit a scos de sub preş şi alte probleme.
Ecologistul Orlando Balaş, fost consilier pe protecţia mediului al primarului Ilie Bolojan, a cerut public rezilierea contractului de concesiune cu Murray Press, din moment ce ani de zile firma nu s-a achitat de obligațiile asumate.
Ieşiţi în conferinţă de presă, viceprimarul Florin Birta şi directorul tehnic Mircea Ghitea, s-au raportat total diferit la scandalul parcului.
Mai degrabă tehnician decât „politruc”, Ghitea, cel care altfel susţine că defrişarea e necesară pentru că arborii erau periculoşi, s-a pronunţat vehement. „Nu! Nu îmi place cum arată parcul acela, după cum nu îmi place nici ce scrie în contractul de concesiune şi nici condiţiile puse în acea vreme. Cei de acolo fac ce li s-a spus în contract. N-am nicio problemă dacă se reziliază acum şi îl ia Primăria şi ni-l dă nouă în administrare. Mai prost decât arată acum, nu are cum să arate!”, a declarat, răspicat, Ghitea.
Vicele Birta, lider liberal, a evitat un răspuns la fel de ferm. Florica Sălăjan, fost administrator al Murray Press, este colega sa de PNL. Fiul acesteia, Traian Laza, de asemenea liberal, dar fără implicare în Murray Press SRL, e un apropiat al primarului Bolojan, spre nemulţumirea vechilor membri.
Chestionat de Jurnal bihorean de ce s-a purtat Primăria atât de generos cu o firmă care a concesionat un parc valoros, pentru care a depus eforturi de administre minime, spre zero, Birta zice doar că „va trebui să vedem dacă putem rezilia contactul”, „este un contract de concesiune încheiat în 1998 (de fapt 97, n.r.), pe o perioadă de 24 de ani. Vom vedea ce condiţii sunt în acel contract, nu este un contract pe care l-am încheiat noi”, etc.
Nu s-a referit deloc la modul în care Primăria tolerează situaţia, ca o sfidare faţă de orădenii presaţi să se conformeze nenumăratelor pretenţii ale administraţiei. De altfel, nu e ca şi cum firma ar face un favor oraşului cu această afacere. Locul este o sursă de venit stabilă: vad comercial permanent pentru local şi, câteodată, bani buni din închirierea terenului celor care au manifestări publice. Nu mai depare de anul trecut, Consiliul Judeţean, pălit de orgoliul de a organiza propria serbare a Ferestrei Deschise spre Europa – asociată cu carele de flori aduse de la Debrecen – a decartat vreo 1.000 de euro pentru târgul organizat în curte la Murray Press, adică în Parcul Bălcescu.
Prietenii ştiu de ce?
Până acum, primarul Ilie Bolojan, nu a prezentat niciun punct de vedere faţă de acest scandal. Surse apropiate partidului afirmă că prelungirea concesionării parcului în ciuda evidenţei că asta nu serveşte decât firmei private, ţine mai mult de prietenia strânsă dintre Laza şi primarul actual decât cu faptul că partidul ar fi finanţat de Murray Press SRL.
Contractul, orientativ
Oficialii au invocat faptul că sunt legaţi de mâini, în această problemă, de contractul de concesiune. Afirmaţia poate stârni maxim un haz amar: Oradea este, totuşi, oraşul exproprierilor; este orașul unde primarul Bolojan, observând inechitatea contractului strategic pentru gunoi, a presat până a obţinut scăderea preţurilor la haldă încă din primul mandat. Dincolo de asta, rezilierea contractului de concesiune, stă în pixul lui, nu de alta, dar firma a încălcat contractul în mai multe privinţe.
Faptul că într-un parc central sunt montate bănci scorojite, model comunist gen două betoane, maxim trei scânduri, nu poate face parte din strategia de dezvoltare a capitalei Art Nouveau, Oradea.
Obligaţia de a planta arbori a fost îndeplinită în batjocură, la fel şi cea de a-i toaleta pe cei existenți.
Fântâna din incintă, care trebuia reparată şi pusă în funcţiune, conform contractului, e în aceeaşi stare de degradare de ani de zile.
Întreţinerea gazonului în acest parc e o glumă proastă faţă de ce se poate vedea în parcurile din oraş. De altfel, orice orădean care-şi lasă maşina pe „spaţiul verde”, va primi, prompt, amendă. Asta se întâmplă, desigur, în afara regiunii autonome situate în buricul Oradiei – Murraystan – unde pare perfect normală improvizarea unei parcări pe ceea ce ar trebui să fie teren gazonat. Desigur, preţul pentru închirierea de teren în parc, pentru diverse evenimente, e mai mare dacă pui în pachet şi locul de parcare.
Şi dacă acestea nu sunt chestiuni destul de serioase pentru reziliere, edilii ar putea citi contractul, sau măcar alineatul 5: „concesionarul se obligă să nu comercializeze băuturi alcoolice, spirtoase sau vinuri de orice fel”. Ori oferta de băuturi alcoolice a localului din parc a fost, dintotdeauna, una variată.
Câteva alineate mai jos, în contract, este şi Art. 9: „În caz de (…) nerespectare a obligaţiilor din prezentul contract, contractul se va rezilia unilateral cu un preaviz de 15 zile”.
Bază ”contractuală” pentru instaurarea unei normalități în acest parc ar fi, deci. Lipsește, până acum, voința mai marilor urbei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!