Aceasta a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești și a fost recent delegată la unitatea de Parchet din Aleșd.
Raluca Ardelean și-a desfășurat activitatea ca avocat timp de aproape un deceniu, fiind înscrisă în Baroul Bihor începând cu 1 ianuarie 2013. A participat ulterior la concursul pentru admitere în magistratură, iar în 2022 a fost numită, prin decret prezidențial, procuror la Parchetul Dragomirești, în Maramureș.
În toamna lui 2024 a cerut transferul la Parchetul din Aleșd, dar solicitarea i-a fost respinsă. În acest an a fost delegată în orașul bihorean pe fondul transferurilor sau promovărilor la alte unități de Parchet a celor trei magistrați care activau în Aleșd.
Astfel, din 1 ianuarie, procuroarea Daiana Banc s-a transferat la Parchetul local Oradea, în timp ce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au obținut promovarea, în urma unui concurs, și ceilalți doi procurori, Vlad Bențan și Alexandra Karina Tarnovschi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!