Peste 25,9 milioane lei a încasat Primăria Oradea doar din administrarea parcărilor din oraș, anul trecut. Suma e cu peste 4,5 milioane lei mai mare decât în anul anterior.
Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea și-a prezentat, luni, bilanțul de activitate pe anul trecut. Directorul Lucian Popa a punctat că 2022 a marcat o creștere a veniturilor din vânzarea de terenuri către privați, dar a spus că administrarea parcărilor din oraș rămâne o sursă importantă de venituri la buget.
El a punctat că „cresc veniturile din parcările din afara carosablului”, cumulate, încasările din toate parcările Primăriei se apropie de 4 milioane lei. Raportat la investițiile necesare pentru acestea, suma rămâne modestă. Spre comparație, abonamentele din parcări stradale se apropie de această valoare, totalizând, pe anul trecut, 3,8 milioane lei.
Amenzile din parcările stradale au crescut la 2,9 milioane lei, față de 2,7 în anul anterior. În creștere e și venitul din taxa de ridicare auto – peste 600 mii lei, față de 469 mii, în 2021.
A crescut mult apetitul orădenilor pentru plata de pe teledonul mobil – Primăria a încasat 10 milioane de lei în acest fel. „Lumea, dorește să plătească cât mai comod și simplu parcarea”, consideră directorul.
2022 a fost primul an în care în Oradea au funcționat parcările roșii, cele taxate 8 lei pe oră respectiv 4 lei pentru jumătate de oră. Din 1.200 de astfel de parcări, Primăria a încasat 3,5 milioane lei RON. Din cele galbene, s-au încasat 5,3 milioane.
Aplicație pentru parcări
Parcările roșii, foarte scumpe, au fost introduse de municipalitatea cu argumentul că, situate fiind în vecinătatea parcărilor etajate, vor „speria” șoferii cu valoarea mare și-i vor motiva să aleagă parcările etajate. Scopul a fost atins într-o măsură foarte mică – orădenii prefere să plătească și să aglomereze centrul, în loc să se chinuie în parcările etajate.
Popa spune acum că „parcările roșii rămân”.
El a precizat să municipalitatea are în lucru o aplicație în care utilizatorul să aibă la dispoziție informații complete despre „tot ce ține de parcări”. Această aplicație ar permite și plata pentru parcările etajate.
[eadvert]
„Tichetul primit la intrarea în parcare se va putea scana cu telefonul mobil și se va putea plăti din telefon. Șoferul nu va mai trebui să plătească la automatul din parcare. Sistemul va valida plata și va deschide bariera pentru cetățean”, spune Popa.
Trimite articolul
XPrimãria are mare nevoie de bani, oricine trece prin Centrul Civic şi vede ce lucrãri de mare volum au loc îşi dã seama de acest lucru. Maia Sandu preşedinta Moldovei, a spus la finalul recentei vizite la Oradea cã avem un oraş frumos, dar poate şi probabil pentru cã nu a vãzut şantierul din Centru Civic.