Pentru a amenaja 400 de locuri de parcare în zona Aleea Calinului, municipalitatea a întocmit deja proiectul tehnic de execuţie cu toate avizele necesare. Proiectul mai prevede spaţii verzi, locuri de joacă, şi noi corpuri de iluminat, costul total fiind estimat la 4.185.420 lei.
„Fiindcă zona este foarte aglomerată, la trasarea lucrărilor au apărut solicitări şi observaţii din partea riveranilor. Pentru a aplana orice divergenţe care pot apărea între locatari şi constructor, conducerea Primariei s-a consultat marţi cu asociaţiile de proprietari”, transmite Biroul de Presă municipal.
Astfel, primarul Ilie Bolojan le-a dat o veste bună locatarilor din zonă, informându-i că porţiunea din str. Aleea Calinului care face legătura cu str. H. Ibsen şi care a fost închisă din cauza litigiului cu un proprietar de teren, va fi redată circulaţiei publice. Aceasta fiindcă procesul a fost soluţionat de instanţă în favoarea Primariei.
Lucrările vor începe luni şi vor dura între trei şi patru luni, în funcţie de condiţiile meteo. Amenajările vor fi executate de S.C. Selina în cadrul contractului multianual de lucrări de reparaţii şi întreţinere.
Lumină spre Sânmartin
Municipalitatea mai informează că miercuri s-a finalizat montarea a 90 de corpuri de iluminat pe DN 76, între sensurile giratorii de la intersecţiile cu Şoseaua de Centură respectiv cu ieşirea spre blocurile ANL din Sânmartin.
Lucrările au fost executate de S.C. Luxten în baza contractului de modernizare-extindere a iluminatului public în municipiu la un cost de 1.225.000 lei.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!