La mijlocul acestei luni, Guvernul a emis o hotărâre care aduce reglementări noi în privinţa amenajării parcărilor, dar şi în activitatea „hingherilor de maşini”. Conţinutul hotărârii este cunoscut şi a fost dezbătut pe larg în media, dar nu se va aplica decât, eventual, anul viitor. „În 30 de zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, va fi pusă în practică. După ce o vom avea publicată, o vom prelucra cu cei de la Juridic înainte de a o aplica”, ne-a declarat Cristian Beltechi, şeful Poliţiei Locale. Pe trotuar
Hotărârea adoptată în 15 decembrie prevede că staţionarea vehiculului este posibilă numai dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje și semnalizare corespunzătoare.
O parte dintre prevederile HG vin pe „contrasens” cu modul în care Primăria Oradea înţelege să amenajeze locuri de parcare în oraş. Astfel, „amenajarea parcării pe trotuar va fi posibilă numai dacă se respectă culoarul destinat circulaţiei pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 m lăţime; accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă şi poziţionarea vehiculelor în parcare nu stânjenește circulaţia pe prima bandă sau pe pistele amenajate”, spune HG.
În Oradea, însă, nu sunt rare situaţiile în care trotuarul a devenit loc de parcare liniat de Primărie, pistă de biciclete de asemenea marcată şi culoar pentru pietoni. Primele astfel de amenajări au apărut în primul mandat al primarului Ilie Bolojan. Cea de pe B-dul Dacia a dovedit, în scurt timp, că este periculoasă: un pensionar aflat pe trotuarul în cauză a fost lovit de o maşină care manevra ieşirea cu spatele, fără ca şoferul să se fi asigurat suficient. Faptul nu a contat foarte mult, Primăria a continuat amenajările de acest gen, zonele Dacia, Cantemir şi Nufărul fiind cele mai cunoscute.
Rămâne de văzut cum va interpreta Primăria expresia „accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă”. E adevărat că, într-un final, aceste „struţocămile rutier-velo-pietonale” dau în şosea, dar până atunci cele trei categorii se incomodează serios.
Regulă
O altă prevedere care ar trebui să producă efecte la Oradea se referă la faptul că „nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puţin de 10 m de intersecţii, staţii ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni”. În Oradea, regula este că trecerile de pietoni să fie sufocate de parcările amenajate de Primărie. Asta în condiţiile în care Codul rutier prevede că „se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea”.
O soluţie de compromis care ar putea ameliora situaţia în oraş a fost propusă chiar de primarul Ilie Bolojan: extinderea trotuarelor în dreptul trecerilor de pietoni peste rutier, pe lăţimea parcării amenajate, astfel încât pietonii să se poată asigura corespunzător. Administraţia locală nu a mai făcut pasul de la vorbe la faptă în această problemă, iar traversarea străzilor înguste din Centru, spre exemplu, sufocate de parcările cu plată, presupune, în continuare, un grad de risc.
Obligaţii pentru/faţă de biciclişti
HG se referă și la o serie de obligaţii pentru conducătorii de biciclete. Acestea au fost propuse „în acord cu realităţile tehnice/tehnologice actuale”:
– echiparea bicicletei trebuie să se facă cu elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea acesteia în trafic, în special pe timp de noapte, și să nu se limiteze doar la cele de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor;
– se specifică distanţa laterală recomandată la depășirea unei biciclete, de minimum 1,5 m, în loc de o „distanţă laterală suficientă”, cum spune Codul rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!