Dacă pe amplasamentul de pe Coposu, Construcţii Bihor SA e în termen cu şantierul şi avansează cu spor, lucrarea din Centru pune probleme serioase firmei. Digi-parcarea a acumulat aproape două luni de întârziere faţă de graficul de lucrări convenit cu beneficiarul din cauza problemelor tehnice pentru care s-au aflat greu soluţii.
„Este în întârziere cu 53 de zile din cauza mai multor dificultăţi tehnice: probleme în fixarea ancorelor dinspre strada Independenţei, infiltraţiile permanente sau turnarea pereţilor mulaţi la o adâncime de 12,5 m adâncime, fără să se ştie structura solului. Asta a cauzat dificultăţi suplimentare”, ne-a declarat Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP) SA.
„Sincer, nu sunt prea de optimist. Merge greu”, a fost răspunsul său când a fost întrebat despre posibilitatea recuperării întârzierii acumulate.
Partea bună, zice Andrica, este că greul a trecut. „Ceea ce s-a făcut – cuva care protejează construcţia, a fost cea mai dificilă parte a lucrării. Cu realizarea sa, restul constă din edificarea unei clădiri în condiţii normale”, apreciază directorul.
Termenul asumat prin contract cu executantul este finele lui august 2016. E, însă, nerealistă orice aşteptare ca parcarea să fie gata înainte de decembrie, spune Andrica.
Stadiul lucrărilor
Până la ora actuală, pe şantierul de pe Independenţei s-au executat pereţii mulaţi în totalitate s-a turnat grinda de solidarizare. „S-a executat săpătura generală între axul 1 şi 16, urmând ca în perioada următoare să se facă şi săpătura între axul 16 şi 19; s-au turnat 3 blocuri de fundaţie izolată”, informează Primăria.
Lucrarea continuă cu turnarea celorlalte blocuri de fundaţie, cu stâlpii de susţinere, cuzineţii – element de construcţie confecţionat din beton armat sau piatră dură aşezat între un bloc de fundaţie şi un stâlp, având ca scop transmiterea greutăţii la blocul de fundaţie respectiv. Peste blocuri se vor realiza diafragmele, ridicându-se astfel întreaga construcţie. Totodată, urmează să se realizeze hidroizolaţia pentru prelingerea apei.
Plătită la final
Valoarea contractului este de 24.151.543,64 lei fără TVA. „La încheierea lucrărilor, municipalitatea va plăti 70% din valoarea acestora prin Administraţia Domeniului Public, în termen de trei ani, printr-un credit furnizor, iar firma RCS-RDS , care deţine o parte din terenul pe care se va construi parcarea, va contribui cu 30% din valoarea totală a lucrărilor. După finalizarea execuţiei, parcarea subterană de pe strada Independenţei va intra în patrimoniul Administraţiei Imobiliare Oradea”, transmite Municipalitatea printr-un comunicat de presă.
Parcarea subterană va avea trei niveluri sub pământ, cu 448 de locuri de parcare, suprafaţa întregii parcări fiind de cca 4.500 mp.
De asemenea, Primăria doreşte să amenajeze deasupra parcării o piaţetă care să se asorteze cu Piaţa Unirii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!