Primarul Ilie Bolojan, alături de viceprimarul Florin Birta, a prezentat planurile de realizare a unei parcări subterane de tip „park & ride”. Locația parcării a fost stabilită în jurul Catedralei, pentru că cel mai important flux de circulație este dinspre Cluj Napoca și, de asemenea, linia de tramvai are punctul cel mai apropiat către intrarea dinspre Cluj în această zonă.
„Această parcare are scopul de a prelua mașina cu care vii în oraș, iar de acolo să călătorești cu mijloacele de transport alternative: tramvai, bicicletă sau pe jos”, transmite Ilie Bolojan.
Față de celelalte parcări, aceasta va fi operată în colaborare cu OTL și este destinată navetiștilor și turiștilor. Cu o capacitate de 265 de locuri, aceasta va fi subterană, pe un singur nivel, cu două intrări dinspre Șanțul Cetății. Pe lângă faptul că tariful va fi unul mai mic față de restul parcărilor, șoferii care vor parca aici vor putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun în baza tichetului de parcare emis în cursul aceleiași zile. Parcare va fi dotată și cu o stație de încărcare a mașinilor electrice.
Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 3,6 milioane de euro.
Primarul a precizat că după ce va fi finalizat studiul de fezabilitate, proiectul va fi depus spre finanțare europeană. În cazul în care proiectul va fi primi fondurile necesare, lucrările ar urma să înceapă în cursul primăverii anului 2019.
http://www.bihon.ro/bolojan-anunta-mega-proiect-cu-pasaje-subterane-in-centrul-civic/2076757
Citiți principiile noastre de moderare aici!