Încă din anii ‘90, terenul pe care urmează să se construiască parcul industrial din Lugaşu de Jos a fost declarat ca având o astfel de destinaţie. Timp de aproape un sfert de secol au lipsit însă investitorii pentru ca zona industrială să existe şi faptic nu doar pe hârtie. Acum, când administraţia locală a reuşit să convingă nişte tineri investitori să vină şi să investească în parcul industrial care e gata să se nască, şi mai mult, a reuşit să identifice şi surse de finanţare s-au găsit şi „oameni de bine”, gata să inflameze spiritele agitând potenţialii ascultători invocând pericolul poluării în zonă. Primarul Şorban Levente spune însă că aceasta este tocmai o condiţie pentru ca cineva să poată investi în viitorul parc industrial: să nu desfăşoare o activitate poluantă. Valoarea proiectului prin care se va construi viitorul parc industrial Lugaşu de Jos este de aproximativ 200.000 de euro, maximul sumei ce putea fi accesat prin intermediul Grupului de Acţiune Locală.
„Noi suntem extrem de fericiţi că am reuşit să convingem opt tineri investitori să vină la noi. Iniţial au fost treisprezece investitori, dar ceilalţi s-au răzgândit între timp. Trei dintre cei care vor investi în parc vor desfăşura activităţi în domeniul prelucrării lemnului, trei în domeniul prelucrării metalelor, unul în domeniul artizanatului şi unul care va construi o tipografie. Este vorba despre tineri care vroiau să investească în mediul rural, dar nu aveau teren. Este o şansă şi pentru ei, ca să poată accesa fonduri europene trebuiau să aibă măcar promisiunea autorităţilor că vor investi în utilităţi. Din banii care vor veni pe proiect vom face infrastructura, sperăm să putem lucra din martie- aprilie. Apa e acolo, trasă, iar curentul îl vom duce din fonduri proprii. Terenul este al Asociaţiei Urbariale Lugaşana, asociaţie care are şi ea de câştigat din urma acestei investiţii. Parcul ar urma să se întindă în viitor pe opt hectare de teren, dar deocamdată vor fi doar patru hectare de parc industrial. Aşteptăm investitori să vină cu încredere la Lugaşu de Jos”, a spus primarul Şorban Levente. Consiliul Județean Bihor are în plan realizarea unui parc industrial la Tileagd, ce se va întinde pe o suprafață de 26,8 hectare, prin societatea Parcuri Industriale SRL, înființată de CJ Bihor. Societatea are însă ca limită tocmai comuna Tileagd. Şeful CJ Cornel Popa declara că i-ar plăcea ca parcul de la Tileagd să beneficieze și de o linie de cale ferată, pentru a deservi transportul de mărfuri. Şi comuna Abram s-a arătat interesată să dezvolte un parc industrial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!