Abby Cadabby, Elmo, Big Bird, Cookie Monster, Oscar, Bert, Ernie sau Telly vin la Sala Sporturilor din Oradea pe 22 noiembrie.
„Sesame Street Live – Elmo makes music” e o poveste în care cele 17 personaje îi învaţă pe spectatori că oricine poate cânta sau compune muzică. O poveste excepțională, plină de culoare, din care nu vor lipsi jocurile interactive și cele mai cunoscute cântece pentru copii, reorchestrate pe ritmuri de rock, pop, reggae, hip-hop, jazz sau country, interpretate într-o manieră plină de originalitate. Aceasta e cartea de vizită a Păpuşilor Mupets din serialul „Sesame Street”, haioasele personaje care au amuzat generaţii întregi de copii şi la care orădenii sunt invitaţi cu mic, cu mare de organizatorul Lidia Lăzău. Aşa cum se arată într-un comunicat Art National Media, „spectacolul se adresează întregii familii, dar prin conținutul educațional ce contribuie la dezvoltarea cognitivă și emoțională, show-ul poate fi perceput ca un instrument deosebit de util copiilor preșcolari și elevilor”. Biletele costă 57 lei, respectiv 87 lei, în funcţie de poziţia în sală. Spectacolul începe la orele 17,00. Informaţii şi rezervări la 0741. 134.628
Citiți principiile noastre de moderare aici!