„Concurs” este un termen mai degrabă general, fără a avea neapărat o acoperire în realitatea acestei ocupări de post cu strânse legături politice. Până miercuri, fusese înregistrat doar dosarul depus de consilierul local liberal Dacian Palladi, cel care a ţinut ocupat şi postul de viceprimar până la revenirea lui Mircea Mălan de la Consiliul Judeţean.
Contactat telefonic miercuri, Palladi ne-a spus că tocmai parcurge bibliografia pentru concurs, care se întinde pe vreo 3.000 de pagini.
„Se potrivește exact cu ce fac de ani de zile. Relația e, de fapt, un contract de management, la propriu, pe care ocupantul postului îl semnează cu primarul Bolojan. Experiența și faptul că e o aplicație a ceea ce fac demult este explicaţia pentru interesul meu în acest post”, ne-a declarat liberalul. Dacian Palladi este de profesie consultant în afaceri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!