Joi, 17 martie a avut loc recepția tehnică a lucrărilor, iar inaugurarea oficială va avea loc vineri, în prezența ministrului de Justiție, Raluca Prună și a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron. Alături de aceștia printre cei invitați la tăierea panglicii se numără fostul ministru, Robert Cazanciuc, judecătorul Cristian Danileț, precum și alți magistrați.
Palatul, cu o suprafață utilă extinsă de la 9.050 de mp la 11.770 mp, va asigura desfășurarea activității celor trei instanțe locale: Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea.
Valoarea totală a lucrărilor este de 45,3 milioane de lei + TVA. Clădirea dispune de 195 de birouri, 19 săli de judecată, 20 de spații pentru arhive și 5 celule pentru deținuții ce așteaptă să intre la procese.
Sălile de judecată sunt echipate cu sistem audio de înregistrare, sistem de înștiințare a publicului și cu sistem modern de afișare a programului ședințelor. De asemenea, clădirea situată în Parcul Traian, este echipată cu detectoare de mișcare și camere video în exteriorul clădirii și la interior în zona parter, subsol și casele scării.
Finanțarea de venit a fost asigurată de Banca Mondială și reprezintă cea mai mare investiție din domeniul juridic.
„Când eram tânăr nu puteam să cred că o să ajung să îmi desfășor munca într-un astfel de loc, motiv pentru care consider că această reabiltare este cea mai mare reformă pentru sistemul de justiție bihorean și sper ca această reușită va da un suflu nou pentru noi toți” a declarat Cristian Monenci, judecător și purtător de cuvânt al Tribunalului Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!