Inspectorii Corpului de Control al Regiei Naţionale a Pădurilor care au verificat Ocolul Silvic bihorean au descoperit o hoţie generalizată: hectare întregi au fost rase fără acte, inclusiv trei rezervaţii preţioase de goruni seculari, păstraţi pentru reproducţie, valoarea de până acum a prejudiciului fiind estimată la peste două milioane de lei. Totul s-a făcut cu complicitatea sau chiar la iniţiativa pădurarilor care au fost destituiţi.
Ministrei Lucia Varga aflată sâmbătă în control, la Ocolul Silvic din Dobreşti unde s-a descoperit în urmă cu câteva luni marea vandalizare a pădurilor i s-a prezentat modul de acţiune urmat în marea defrişare. Lucia Varga a declart că „aceste controalele trebuiau făcute la un interval de doi ani.
În acest moment sunt în derulare în județul Bihor controale și la celelalte ocoale silvice ale regiei cât și la ocoalele private.
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga, a efectuat sâmbătă o acțiune de verificare în teren a rezultatelor controalelor efectuate de către Regia Națională a Pădurilor în anul 2013.
Controalele demarate de Romsilva la mai multe ocoale silvice administrate de regie au avut la bază o serie de sesizări depuse la Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură cât și la sediul central Romsilva. În urma acestor controale s-au depistat abateri grave disciplinare și tăieri ilegale la Ocolul Dobrești în special în cantoanele Valea Runcului și Hârtoape. În acest ocol au fost tăiați ilegal 11.691 mc lemn în valoare de 6.014.355 lei. Cea mai mare parte a prejudiciului a fost făcut în cantonul Valea Runcului în sumă totală de 4.166.477 reprezentând valoric 78.631 mc lemn.
Nereguli
În urma vizitei în teren a fost observate mai multe aspecte. Primul aspect constatat a fost că peste 60% din arbori tăiați ilegal aveau valoare mare economică, având vârste de peste 100 de ani. Al doilea aspect sesizat: personalul silvic implicat în furturile de arbori a ascuns urmele, tăind cioatele la nivelul solului și acoperindu-le cu pământ și resturi vegetale. Cel mai grav aspect la acest canton a fost reprezentat de faptul ca tăierile ilegale s-au produs din păduri aflate în zonă de protecție specială, deoarece, datorită calității arborilor acesta zonă era rezervație de semințiș înscrisă în catalogul național al rezervațiilor, de unde se recolta sămânța pentru plantațiile de fag și stejar din județul Bihor și nu numai.
În urma raportului de control Romsilva a dispus suspendarea raporturilor de muncă cu cei implicați direct în acest furt de arbori și trimiterea de plângeri penale către parchet. Totodată a luat măsuri administrative împotriva personalului silvic din cadrul Direcției Silvice Bihor care avea atribuții de control și care în ultimii patru ani nu a făcut controale în aceste zone deși erau obligați de lege și de normele interne.
„Am văzut o pădure seculara distrusă și trebuie ca toți cei care au contribuit la distrugerea ei să platească. Cadrul legal existent a permis aplicarea de sancțiuni dar nu suficient de aspre în raport cu faptele făcute. Mai mult decât atât, constatăm că este o presiune foarte mare din partea celor care au făcut aceste fapte. Acestia au adus avocați și dau în judecată directorii care au curaj să încerce scoaterea din sistem acestor oameni care au furat și distrus pădurea. Din păcate în acest moment cadrul legislativ nu permite luarea unor măsuri administrative ferme cu ajutorul cărora să împiedicăm abuzurile și furturile. Noul cod silvic va rezolvă acesta lacună și sperăm să-l punem în aplicare cât mai repede”a declarat ministrul delegat Lucia Varga.
În acest moment sunt în derulare în județul Bihor controale și la celelalte ocoale silvice ale regiei cât și la ocoalele private. Acesta acțiune face parte dintr-un program amplu de control la nivel național demarat în vederea diminuării tăierilor ilegale și furturilor de lemne.
Citiți principiile noastre de moderare aici!