Peste un milion de puieți din 14 specii au fost plantaţi de pădurarii bihoreni în cursul anului trecut. S-au realizat regenerări naturale în fondul forestier de stat pe 175 ha şi împăduriri pe 150 de hectare. În fondul privat administrat în cursul anului trecut, pădurarii bihoreni au împădurit 50 de hectare şi 93 de hectare regenerări naturale.
[eadvert]
Sursa de finanțare a lucrărilor o reprezintă fondul de conservare și regenerare constituit în totalitate de Direcția Silvică Bihor. Materialele de împăduriri care nu a putut fi asigurate de Direcția Silvică Bihor din pepinierele proprii (aproximativ 35%) au fost achiziționate cu prioritate de la alte direcții. Lucrările de regenerare s-au efectuat, atât în regie proprie, folosind zilieri cât și folosind prestatorii externi care au câștigat licitațiile organizate de Direcția Silvică Bihor.
Programul aferent anului 2021 pentru evaluarea masei lemnoase din proprietatea publică a statului a fost de 125 mii mc, volum programat în funcție de prevederile amenajamentului silvic. Acesta a fost împărțit pe ocoale astfel încât să se asigure de efectuarea acestor lucrări în timp util, sa nu existe disfuncționalități în exploatarea masei lemnoase. Pentru o administrare eficientă s-a procedat și la întocmirea unui program de evaluare a masei lemnoase existente în fondul forestier proprietate publică a altor deținători decât statul.
„O atenție deosebită a fost acordată în acest an suprafețelor infestate cu dăunători de scoarță Ips typografus, la Ocolul Silvic Remeți pentru a căror combatere au fost amplasate în teren un număr de 2.279 curse cu un număr de 2.279 nade feromonale administrate în două serii. Săptămânal, s-au făcut citiri ale capturilor de gândaci și a fost recoltat materialul biologic capturat de fiecare cursă. Atât numărul mediu al capturilor pe cursă (peste 3.000 gândaci capturaţi la o cursă pe întreg sezonul de vegetație) cât și numărul de galerii constatat la arborii cursă clasici (peste 80 de sisteme de galerii la mp de coajă) au indicat un grad de infestare foarte puternic. Totodată a fost inventariat până la 31.12.2021 un volum de 117.000 mc masă lemnoasă infestată pe picior cu ipide, apreciind ca circa 5.000 mc au rămas neinventariați datorită căderilor de zăpadă din luna decembrie. Pentru evacuarea în timp util a masei lemnoase infestate au fost organizate licitații publice de vânzare a acesteia. Urmează valorificarea întregii cantități de masă lemnoasă infestată atât pe picior cât și ca produs fasonat”, a precizat directorul DS Bihor, Teodor Suciu.
Pază
Pentru prevenirea și reducerea tăierilor ilegale de arbori activitatea de pază a pădurilor s-a desfășurat continuu în toate cantoanele silvice de pază din subordinea direcției silvice. Totodată personalul silvic a participat alături de reprezentanți ai jandarmeriei și poliției la acțiuni comune privind prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori în zonele vulnerabile. „Se impune în continuare o activitate de prevenire sustinuţă în ceea ce priveste fenomenul contravențional -infractional pe linie silvică deoarece din analiza datelor se evidenţiază o creștere a presiunii ilicite asupra materialului lemnos integrității fondului forestier”, se arată în raportul de activitate al Direcţiei Silvice Bihor.
Pentru dezvoltarea unor capacităţi de producţie existente şi pentru asigurarea unui cadru corespunzător gospodăririi fondului forestier, Direcţia Silvică Bihor și-a propus un program de investiţii din fonduri proprii adaptat strategiei pe termen scurt şi mediu, regăsindu-se în instalatii pentru despicarea lemnului şi utilaje necesare în pepinierele silvice. Fondul de accesibilizare constituit la nivelul Direcției Silvice Bihor a permis utilizarea unor sume record pentru direcție, acestea fiind consumate pentru reabilitări de drumuri forestiere și puneri provizorii în funcțiune. Alocațiile bugetare s-au regăsit în anul 2021 tot la capitolul drumuri forestiere respectiv reabilitări de drumuri care nu mai puteau deservi transportul tehnologic al lemnului în condiții normale
În cursul anului trecut Direcţia Silvică Bihor a desfăşurat şi acțiuni privind performanța comercială – venituri din produse și servicii altele decât cele legate de masa lemnoasă. Pentru ca aceste creşteri de venituri din produse şi servicii să poată fi realizate au fost iniţiate o serie de acţiuni. Printre acestea se numără deschiderea unui magazin propriu pentru comercializarea produselor nelemnoase ale pădurii și a păstrăvului de consum, obținerea în premieră a clasificării ca spaţii de cazare pentru patru cabane silvice, la care cazarea poate fi achitată și cu vouchere de vacanță, prin platforma electronică www.magazin-online.dsoradea.ro. Începând cu anul 2021 taxele de pescuit recreativ sportiv în apele de munte pot fi achitate online, fără ca cei interesați să se mai prezinte la sediile administrative. Tot prin aceeași platformă se pot achita orice alte taxe sau facturi emise de către Direcția Silvică sau ocoalele silvice din subordine.
Spaţii de cazare la cabane silvice FOTO:RNP
Trimite articolul
Xsi peste 3 milione taiati illegal,tot cu ajutorul lor!
paznici padurari sunt cei mai mari hoti.