La sfârşitul săptămânii trecute, un cuplu de spanioli care îşi petreceau vacanţa în zona Boga, au avut neşansa să fie implicaţi într-un accident cu maşina de teren pe care o conduceau. Maşina lor s-a răsturnat la un moment dat pe drumul accidentat, aparent din cauza unei alunecări de teren, iar femeia a suferit o fractură la nivelul braţului. Nu acelaşi noroc l-a avut însă şi bărbatul, în vârstă de 60 de ani, care a suferit leziuni mult mai severe. În urma incidentului, turistul spaniol s-a ales cu contuzii serioase la întreaga coloană vertebrală şi cu multiple fracturi la nivelul membrelor superioare. Ghinionistul turist a fost totuşi inspirat la plecarea în vacanţă şi şi-a făcut o asigurare privată, care în momentul accidentului l-a scos din impas, deoarece bărbatul a beneficiat în contul acelei asigurări de asistenţă medicală de specialitate, dar, şi mai important, de transport medical aerian.
Transportat cu avion medical
După câteva zile de spitalizare, pacientul a fost îmbarcat marţi într-un avion medical, pe aeroportul Oradea, pentru a fi transportat la o clinică din ţara sa de baştină, unde va beneficia în continuare de îngrijiri medicale. Cu această ocazie, directorul medical Dr. Alin Suciu doreşte să încurajeze din nou cetăţenii să apeleze cu încredere la serviciile de transportaerianmedical, deoarece acest tip de transport oferă o serie de avantaje, în special pacienţilor aflaţi într-o stare gravă. Dr. Suciu subliniază totodată importanţa susţinerii financiare a transporturilor aeriene medicalizate, de către autorităţile judeţene şi naţionale, deoarece numărul pacienţilor care necesită transport medicalizat la clinici din alte judeţe poate urca în unele luni şi la 30.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!