Reamintim că un bărbat de 70 de ani din Bulz a fost internat pe 26 martie la spitalul din Aleșd cu simptome de pneumonie. A fost transferat la secția de tuberculoză din Aleşd, dar a doua zi starea lui s-a agravat și a fost trimis direct la Oradea, unde s-a descoperit că pacientul este infectat cu coronavirus. Înainte să fie trimis la Oradea, bărbatul a intrat în contact și cu pacienți bolnavi de tuberculoză. Personalul medical din Aleșd și pacienții cu care a intrat în contact au fost testați la începutul săptămânii, la un singur pacient rezultatul a fost neconcludent, restul fiind negative.
Anchetă și declarații pentru cazul de coronavirus de la spitalul din Aleșd
Testul a fost repetat, iar vineri rezultatul a cofirmat că pacientul a fost infectat cu coronavirus.
„Pacientul depistat cu Covid 19, a fost transferat la Spitalul Dr. Gavril Curteanu din Oradea. Tot personalul medical testat (medici, asistenți, infirmieri, îngrijitori) pentru Covid-19 a fost găsit negativ. Sunt respectate cu strictețe graficele de tura și personalul medical beneficiază de echipament de protecție. Spațiul în care a fost internat pacientul a fost dezinfectat”, a precizat pentru Alesd Online directorul spitalului din Aleșd, Florin Creț.
Citiți principiile noastre de moderare aici!