În cadrul semifinalei festivalului, vineri-seara, Ovidiu Lazar a interpretat piesa „Cât de frumoasă eşti”, (compozitor Andrei Tudor, textier Andreea Andrei), iar în finala de sâmbătă, piesa „Oameni”, compusă de Marius Ţeicu, pe versurile lui Ovidiu Dimitriu. Orădeanul a impresionat juriul compus din nume mari ale muzicii româneşti, precum Mădălin Voicu (preşedinte), Corina Chiriac, Andrei Tudor, Titus Andrei, Mircea Drăgan, Gabriela Scraba, Mircea Drăgan ş.a.
„Este o mare realizare pentru mine. Toţi cei din juriu mi-au spus că sunt foarte talentat. M-am pregătit pentru acest concurs timp de mai bine de o lună. Zilnic am avut câte patru, ba chiar cinci ore de canto”, a declarat tânărul artist. Acesta este pregătit de profesoara Valeria Dinu-Mişcuţia.
Tânărul va participa în luna octombrie a acestui an la Festivalul „Dan Spătaru”, de la Medgidia.
Ovidiu Lazăr este membru al Grupului „Vivere” şi elev în clasa a X-a la Liceul Teologic Greco-Catolic.
Palmares
Deşi are numai 16 ani, Ovidiu Lazăr este posesorul a numeroase premii: trofeul Mamaia Copiilor (2007), trofeul „Delfinul de Aur” (2007), trofeul „Prichindelul”, Nurenberg 2009, premiul I cu Grupul Vivere la San Remo, în 2009, locul I, în Bulgaria, la un concurs internaţional de muzică. La festivalul Mamaia din acest an, tânărul artist a fost acompaniat de orchestra Fundaţiei Fantazio, condusă de maestrul Viorel Gavrilă. El a participat, în luna mai, la Festivalul George Grigoroiu, iar în luna august, la Liga Campionilor, unde a luat locul III. La Festivalul George Grigoroiu a fost acompaniat de orchestra Radio România, Big-Band, condusă de Ionel Tudor.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!