Redăm în cele ce urmează comunicatul intergral, transmis de OTL SA:
„Începând de miercuri, 24 iunie 2020, OTL-S.A. va relua activitatea de transport persoane prin curse regulate de autobuz pe linia Oradea-Biharkeresztes.
Pe această linie sunt planificate 3 curse/zi. Orarul curselor pentru zilele luni-duminică este următorul:
– plecări din staţia Auchan: 7:50; 15:40; 18:00.
– plecări din staţia Gara Biharkeresztes (ora Ungariei): 8:00; 15:40; 18:10.
Avându-se în vedere Ordinul nr. 1.082/97/1.112/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 526 din 19 iunie 2020, informăm utilizatorii liniei de autobuz că:
– pentru accesul la bordul mijlocului de transport şi pe toată durata călătoriei, pasagerii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie, astfel încât să le acopere gura şi nasul;
– pentru transportul rutier internaţional de persoane, în punctele de îmbarcare, operatorii de transport au obligaţia de a asigura măsurarea temperaturii cu dispozitive tip termoscanner pentru fiecare pasager. Se va refuza îmbarcarea persoanelor cu o temperatură >37,3ºC şi li se va recomanda să consulte de urgenţă medicul de familie;
– O.T.L.-S.A. va aplica toate măsurile impuse de ordinul prezentat, pentru prevenirea răspândirii COVID-19″, se arată în comunicatul transmis de OTL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!