Conducerea societăţii locale de transport în comun tatonează terenul în perspectiva producerii de midibuze chiar la Oradea, eventual în una din halele pe care le deţine în Strada Atelierelor. „Am primit o scrisoare de intenţie din partea lor, prin care se solicită ajutorul nostru pentru a vedea care sunt posibilităţile de a intra pe piaţa românească. În principiu, s-ar putea să ajungem la un produs românesc sub marca Ikarusz”, spune directorul Oradea Transport Local SA (OTL), Csuzi Istvan.
„Dorim să realizăm un parteneriat public-privat pentru construirea de autobuze. Suntem în discuţii cu Fabrica de Autobuze Maghiară, care este proprietar al mărcii Ikarusz. În proporţie de 40% autobuzele ar fi fabricate în Oradea, iar restul în Ungaria”, a mai spus managerul. Acesta indică drept locaţie pentru dezvoltarea ideii una dintre halele de mentenanţă ale societăţii, „care ar putea fi izolată şi utilizată în acest proiect”. Conform directorului OTL, participarea financiară a Oradiei în acest parteneriat ar putea fi alocaţiile bugetare pentru cumpărarea de autobuze.
Iniţiativa parteneriatului cu ungurii pentru producerea sub marca Ikarusz vine în urma mai multor tentative ale OTL de a cumpăra midibuze la preţul de 65.000 euro bucata, care au eşuat. „La 70.000 – 75.000 euro puteam cumpăra midibuze Isuzu din Turcia sau altele din Asia dar am prefera un produs mai „european”, zice directorul.
Conform acestuia, 85.000 euro este preţul estimat al modelului de midibuz dorit a se produce măcar parţial la Oradea, dar suma ar putea scădea prin utilizarea resurselor din baza industrială a oraşului.
Cristina Ghilea
Citiți principiile noastre de moderare aici!