Greu să alegi momentele cele mai bune ale ediţiei orădene ale Galei UNITER. Însăşi prezenţa unor dive, adevărate legende ale teatrului şi filmului mondial sunt evenimente în sine. Surpriza serii a fost celebra interpretă a lui Julie, rolul din Noaptea Americană în regia lui François Truffaut, film premiat cu Oscar în 1973, nimeni alta decât Jacquelin Bisset, diva de talie mondială care a acordat cel mai important premiu al serii: Premiul pentru cel mai bun spectacol: Clasa noastră de Tadeusz Słobodzianek, regia László Bocsárdi, la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca.
La aceleaşi cote putem vorbi despre momentul premierii actriţiei Luminiţa Gheorghiu care şi-a început cariera cinematografica acum 24 de ani, cu rolul “Catrina” din “Moromeţii”, dar a fost premiată la nivel internaţional douăzeci de ani mai târziu, dupa apariţia în “Moartea domnului Lăzărescu” cu premiul Bayard d Or pentru cea mai bună actriță, la Festivalul Filmului Francofon, desfășurat în Belgia.
Asociația Criticilor de Film din Los Angeles a premiat-o, pentru aceeași partitură, cu premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Pelicula a câștigat premiul secțiunii Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes din 2005 și a fost vândută în țări din Europa, în Statele Unite și în Mexic.
Un moment impresionat a fost cel în care Vladimir Găitan a spus că speră să mai apuce şaptezeci de ani, dar şi când Eugen Ţugulea, care a primit un premiu special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei, s-a oprit în marginea scenei şi nu a mai coborât „până când nu s-a stins corul de aplauze”, aşa cum specifică site-ul ofical al evenimentului.
S-a aplaudat apoi şi s-a oftat când Ion Caramitru a cântat alături de liderul Trupei Sfinx Dan Andrei Aldea- care a ales să trăiască la Oradea- refrenul din Cântecul bufonului . Premianţii şi artiştii care au urcat pe scenă pentru a condimenta evenimentul au fost la fel de apreciaţi.
Cum să nu ţi se facă pielea de găină atunci când îl auzi cântând pe Alexandru Badea, orădean de-al nostru, aplaudat de la Berlin, Sofia, Toronto până la Istanbul, Torino, Tirol cucerind publicul din întreaga lume cu rolurile sale de excepţi din operele „Les contes d’Hoffmann”, „Rigoletto”, „Madama Butterfly”, „Traviata”, şi să nu fii încântat de evoluţia dansatorilor de la Feeling Dance cu Cristi Jurcuţ şi Sonia Vass în prim-plan.
Şi ca într-un joc al schimbului de generaţii, cum poţi să nu vibrezi când pe scenă urcă scenograful Maria Miu, care a lucrat la Teatrul de Stat din Oradea alături de cel cu care a făcut un tandem de excepţie, fostul său soţ Ducu Darie. Şi pentru ca jocul să continue, cum să nu aplauzi frenetic când orădeanca Diana Avrămuţ ia premiul pentru Piesa anului chiar din partea Principesei Maria.
Să încheiem tot cu vechea gardă şi să dăm Cezarului ce este a Cezarului: ne-au umplut sufletul de mândrie premiile regizorul Tudor Chirilă la secţiunea Teatru TV, cu piesa “Buzunarul cu pâine”, dar şi cel acordat omului care de nenumărate ori a pus piese la Oradea, regizorul Victor Ioan Frunză.
Maia Morgenstern, Gigi Căciuleanu, Marius Manole, Dorina Chiriac, George Mihăiţă, Mihai Mălaimare, Radu Afrim, Bobi Pricop, Gavriil Pinte sunt alte nume cărora trebuie să le mulţumim că există. Chiar dacă spectacolul UNITER a fost unul maraton- s-a încheiat după ce a bătut miezul nopţii, parcă tot nu ai fi vrut să pleci din preajma unor oameni pe care îi iubeşti şi pe care ai şansa să-i vezi faţă în faţă doar o dată în viaţă. Cortina a căzut peste Gala UNITER 2016. Ecourile se vor auzi multă vreme de acum încolo. Să înceapă Gala UNITER 2017!
Citiți principiile noastre de moderare aici!