Astfel, duminică, 11 mai, a fost a doua rundă de colectă în bisericile ortodoxe româneşti pentru trimiterea unui ajutor financiar pentru creştinii sirieni.
Decizia de întrajutorare a fost luată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române încă în 13 februarie a.c.. Atunci s-a stabilit organizarea colectei destinată creştinilor sirieni la datele de 27 aprilie a.c., 4 mai a.c. şi 11 mai.
De patru ani flagel
Amintim că de patru ani, Siria este ruinată şi răvăşită de o criză umanitară fără precedent şi de o distrugere sistematică a Ortodoxiei, bisericile suferind pagube incalculabile, sute de creştini ortodocşi fiind ucişi. Conform Agerpres, fanaticii ucid creştinii pe care nu-i pot forţa să se convertească şi apoi colectează sângele în sticluţe pe care le vând cu 100.000 de dolari sticla.
Potrivit unor informaţii oficiale date în 2013, peste 1.200 creştini au murit în Siria pentru credinţa lor, peste 60 de biserici creştine au fost distruse şi aproape 500.000 de creştini au părăsit ţara. Iar cei ce au scăpat cu viaţă duc lipsuri inimaginabile.
De aceea românii ortodoc s/au solidarizat ca să vină în sprijinul creştinilor din Siria şi din alte zone din Orientul Mijlociu aflaţi în foarte mare suferinţă. Patriarhia Română şi-a arătat solidaritatea cu Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient, inclusiv cu Patriarhia Siriană a Antiohiei desfăşurând astfel această acţiune de ajutorare în bani a victimelor prigoanei şi violenţei din această parte a globului.
Credincioşilor nu li s-a impus să dea o anume sumă de bani, dimpotrivă, au fost încurajaţi (fără obligativitate) să contribuie, cei care pot şi doresc cu puţin din puţinul lor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!