„Descris ca extrem de silenţios şi fără emisii poluante, remarcat prin construcţia modernă, dar şi prin costurile scăzute în exploatare, autobuzul electric Solaris Urbino 12, va fi la dispoziția orădenilor în săptămâna 6-13 martie.
„Autobuzul cu podea joasă, lung de 12 metri, cu o capacitate de 30 de locuri pe scaune, este pus la dispoziţia orădenilor, vreme de o săptămână, pe diferite trasee ale liniilor de autobuz, începând de Luni, 6 Martie 2017, de către reprezentanţa Solaris în România, în baza unui parteneriat de colaborare cu Oradea Transport Local”, precizează purtătorul de cuvânt OTL, Carmen Tocuț.
Potrivit aceleiași surse, călătorii vor circula gratuit cu acest autobuz, pe toată perioada în care acesta se va afla în Oradea.
Toți călătorii care vor circula cu autobuzul electric sunt invitați de OTL să completeze un chestionar pe pagina societății, www.otlra.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!