Chiar în condițiile proximității Orășelului Copiilor și Parcului Olosig, spațiul de recreere de pe stada Transilvaniei e mai mult decât necesar, în condițiile în care curțile blocurilor din jur sunt, preponderent, neîncăpătoare parcări pentru mașini mici.
[eadvert]
Pe măsură ce muncitorii s-au retras de pe amplasament, iar amenajarea a început să prindă contur, familiile cu copii mici, dornici de joacă și mișcare, au pus stăpânire pe acest perimetru. La orele serii, când căldura se mai lasă, locul se umple de lume, în „amfiteatrul” pereților de bloc răsună glasurile mici și stridente ale copiilor la joacă. Orădenii și-au luat parcul înapoi, chiar înainte de finalizarea proiectului.
Deși aflată într-o stare foarte avansată, reabilitarea zonei nu este gata nici acum. După repetate raportări ale procentelor acumulate în evoluția contractului, Primăria Oradea a renunțat să mai ofere benevol date despre acest contract. La cererea Bihon.ro, municipalitatea a comunicat că a prelungit, din nou, termenul de finalizare pentru acest centru de cartier. Constructor e firma Gavella, care a intrat pe amplasament în iulie 2021. Prețul contractului e de 11 milioane lei.
Termenul de execuție a fost de 18 luni, dar a fost prelungit de trei ori, în total, cu șapte luni și jumătate. Acum, Primăria Oradea ne-a comunicat că noul termen de finalizare este august 2023.
Acesta e valabil pentru toate lucrările de reamenajare a centrelor de cartier, din Rogerius, Nufărul și Ioșia.
„Având în vedere faptul că SDEE Oradea nu a realizat încă racordurile la rețeaua de energie electrica, a fost necesară decalarea termenului de execuție pentru cele trei contracte pana la 30 august 2023. Aceste investiții neputând fi recepționate fără a fi puse în funcțiune anumite utilități: sistemul de irigare, sistemul de iluminat, fântânile, stațiile de biciclete, toaletele și alte dotări”, ne-a comunicat Primăria.
Sunt încă în desfășurare lucrări de amenajare a spațiilor verzi, în special pentru plantări arbori și arbuști, aceștia au nevoie ca sistemul de irigare să fie funcțional. Pavajele și alte amenajări sunt finalizate.
Termen aproape dublu
De altfel, Piața Magnolia, cu cele peste 7 luni, are cea mai mică întârziere dintre centrele de cartier.
Amenajarea din Piața Nufărul a luat startul în septembrie 2021, cu 12 luni termen de execuție, iar valoarea contractului a fost de peste 6,75 milioane lei. Constructorul, aceeași firmă, Gavella, a primit de la Primăria Oradea patru prelungiri de termen, mai exact 11 luni. În cazul acestei lucrări, termenul aproape că s-a dublat.
Piața Cazaban din Ioșia a luat startul în septembrie 2021 începere, cu termen execuție 15 luni. A primit 3 prelungiri, adică 9 luni în plus, în total. Contractul a fost atribuit către Erbașu Construcții, la prețul de peste 12,3 milioane lei.
„Modificările termenelor au fost cauzate, printre altele de perioada de pandemie, corelarea cu alte investiții, condițiile meteo sau racordurile electrice”, a transmis Primăria Oradea.
Orădenii din zonele afectate de lucrări, care pot constata zilnic progresul, au constatat o extraordinar de slabă mobilizare a muncitorilor pe toate cele trei șantiere.
Trimite articolul
XSe pare că cincinal la noi se face în 10 ani! Deja cresc bălăriile în locația unde trebuia pus gazon și flori. Așa de urat se combină frumosul cu uratul că îți vine să zici că, ce au făcut tinp de 2 ani în șantierul din piață magnolii. Doamne da minte și la cine nu are!
Inainte era o groapa de noroi, acum oradenii descopera ce e viata la oras. Traiasca zeul dezvoltarii Bolojan
Poate anul acesta in August într-adevăr va fi gata.după maxim 2ani însă fac pariu că va intra în reabilitare.doar trebuie mulși (produși)iar niște bani.
Isi puteau lua piata inapoi cand a inceput distrugerea ei!
Era simplu, vedeau ca se sparge piatra si se puneau in fata utilajelor, eventual sabotau lucrul
O amenajare penibilã
-
Un flintic. Ai zice ca au construit Taj Mahal din marmură de Carrrara și i-au poleit acoperișul cu aur.