În cadrul părţii de fashion din cadrul balului, cu toţi au putut admira prezentarea de modă haute couture cu rochii de seară semnate Cătălin Botezatu, coafuri realizate de către renumitul hair stylist francez Tourette Laurent şi distinsa make-up artista Mirela Vescan. O prezentare de modă vizionata în capitale importante ale modei din lume, care asigură oraşului Oradea un loc extrem de important în domeniul fashion în România şi nu numai. Totul accesorizat cu un mega screen pe care au fost realizate proiecţii şi imagini video.
Colecţia „Birds” Botezatu a păstrat tema coliviei însă de această dată ca un refugiu de lux al femeii puternice, capabilă să îşi guverneze singură destinul şi să se retragă, după propriul plac, în intimitatea protejată de zăbrelele preţioase de argint.
Piesele vestimentare ale colecţiei Birds urmează adesea linia trupului şi prezintă decoltee generoase şi trene suple care oferă înălţime siluetei. Pentru rochiile de seară din colecţia „Birds”, Cătălin Botezatu a folosit catifea, voal de mătase, broderie filigran, aplicaţii lucrate manual, dantelă franţuzească finisată mill pointe, pene şi blană natural, pietre.
Designerul a creat această colecţie, aliniată tendinţelor actuale atât ca linie şi paleta de culori, dar mai ales ca îmbinare şi suprapunere ingenioasă de texturi. Ochiul descoperă mereu ceva, un detaliu, un guler, o linie surprinzătoare, adică exact ceea ce caută ochiul omului modern. Show-ul femeilor-păsări a acaparat publicul, prin complexitatea lui. Cătălin este, de-altfel, apreciat la noi în ţară, dar şi peste hotare, ca fiind un creator cu un simt înnăscut al trendului de lux, extrem de creativ şi un adevărat show-man: îşi concepe singur linia muzicală, luminile şi coregrafia, stylingul colecţiilor dar şi coafura şi machiajul realizate de echipa lui „familia” lui cum spune chiar el, Laurent Tourette şi Mirela Vescan.
De această dată, Mirelei Vescan i s-a alăturat şi orădeanca Natalia Seremi în echipa care a contribuit la un show perfect. Evenimentul monden al anului a prilejuit pe lângă prezentarea colecţiei pentru femei Birds şi prezentarea unei colecţii destinate domnilor— Viggo by Botezatu. După tradiția vieneză, zece perechi de tineri au debutat în societate în pași de vals pe „Valurile Dunării”, în rochii de mirese și fracuri.
Ei s-au pregătit timp de câteva săptămâni cu fosta balerină a Operei Naționale din Cluj maestrul coregraf Maris Pușcov. De la Oradea, Cătălin Botezatu a plecat la Paris, deoarece o parte din rochiile prezentate pe scena teatrului orădean vor fi văzute în zilele următoare la Hotelul Ritz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!