Hoții au fost prinși sâmbătă, 14 noiembrie, în timp ce încercau să sustragă bunuri din 4 autoturisme aflate în parcarea unui centru comercial din Oradea. Infracțiunile au avut loc în toiul zilei, în intervalul 15:00 – 16:10.
[eadvert]
Cei doi foloseau un dispozitiv de copiere a semnalului de emisie/recepție transmis de cheia originală și astfel puteau deschide autoturismele. Până să fie prinși, hoții au furat dintr-un autoturism parcat pe strada Nufărului un laptop, căși și mouse de circa 1.500 de euro (27 octombrie), 5.448,43 lei dintr-o borsetă aflată în interiorul unui autoturism parcat pe Calea Aradului (29 octombrie), 17.400 de lei dintr-o borsetă aflată într-o mașină parcată pe Calea Aradului (6 noiembrie).
Polițiștii orădeni au recuperat aproximativ 30% din prejudiciul cauzat.
Cei doi au fost reținuți sâmbătă, iar duminică au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
„Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele ambilor bărbați câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!