Peste 350 de modele auto, premiere naționale, noutățile 2018-2019 și tehnologiile viitorului din domeniu sunt expuse la Salonul Auto București și Accesorii 2018. Evenimentul se desfăşoară în perioada 11 – 21 octombrie în noul spațiu expozițional al Romexpo, Pavilionul B2, cât și în zona exterioară adiacentă pe o suprafață totală de peste 25.000 mp.
Din Oradea sunt prezente firmele Recmotor PPD şi Multimotor Diesel, membre ale Asociaţiei Firmelor Bihorene (AFB). „Sunt prezent pentru a treia oară la SAB. Interesul este maxim din partea vizitatorilor. Cine este aici contează”, ne-a declarat Dorin Culic, administratorul Recmotor PPD, vicepreşedinte al AFB.
Standurile orădenilor au fost vizitate de fostul consilier al primului ministru şi reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual, Corneal Bertea Hanganu, care a ţinut să mulţumească lui Dorin Culic, şi AFB, pentru contribuţia adusă la înfiinţarea şcolii în sistem dual ce va pregăti meseriaşi pentru service-urile auto. „M-am întâlnit la Salonul Auto Bucureşti&Accesorii 2018 cu Dorin Culic. Am aflat cu bucurie că proiectul de şcoală profesională în sistemn dual din Oradea, demarat împreună cu Asociaţia Firmelor Bihorene, a strâns un număr de 42 de elevi ce vor fi pregăţiţi în sistem dual de către service-uri din Oradea. Oameni buni, sunt mândru de voi!”, a spus Cornel Bertea Hanganu.
Noutăţi
Primul Salon Auto organizat în România, Salonul Auto București & Accesorii a furnizat începând cu anul 1993 un eveniment la cele mai înalte standarde, aducând și anul acesta ultimele noutăți din domeniul auto.
La SAB & Accesorii 2018 vei sunt prezentate premiere naționale, modele concept și noutățile sezonului 2018 – 2019 aparținând brandurilor: Abarth, Alfa Romeo, Citroën, Fiat, Fiat Professional, Ford, Honda, Hyundai, Jaguar, Jeep, Kia, Isuzu, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Opel, Piaggio, Seat, Skoda, Smart, Suzuki, Toyota, Volvo.
Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire și împlinirii a 25 de ani de la organizarea primei ediții a SAB & Accesorii, în cadrul salonului este amenajat alături de Retromobil România, Clubul Vehiculelor de Epocă și Clubul ARO10, un stand dedicat Centenarului în pot fi admirate modelele auto, invențiile și prototipurile care au revoluționat lumea auto și au făcut istorie în România. Printre modelele expuse se numără: toată gama de automobile românești produse de-a lungul vremii, un automobilul Sears Buggy fabricat în anul 1907 și unul din cele mai vechi automobile de colecție din România, Dacia 1300 Taxi – 1970, Auburn – 1979, ARO 10 de competiție, Reihard (Formula 3) – 1983, Fiat X1/9, Jaguar E Type, Morgan, Panther și multe altele.
De asemenea, în cadrul salonului este un spațiu destinat exclusiv mobilității electrice, în cadrul căruia sunt expuse cele mai recente modele de automobile electrice și hibrid aparținând mărcilor BMW, E-TWOW, Hyundai, Kia, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Smart, Gotech.
Citiți principiile noastre de moderare aici!