Organizat de Catalina Burlo si Avenue the Club, concertul caritabil a adunat numerosi oameni generosi. In urma biletelor si a donatiilor, organizatorii au reusit sa ii inmaneze mamei lui Aaron suma de 3800 de lei. Aceasta a plecat impreuna cu fiul sau in Ungaria unde marti urmeaza sa aibe loc interventia chirurgicala.
“Ma bucur ca am reusit sa il ajutam pe micutul Aaron si imi doresc din tot sufletul ca operatia sa fie un succes. Le multumesc din suflet partenerilor si artistilor de seama, care mi-au fost alaturi si de aceasta data, de asemenea ma mandresc cu publicul oradean deschis spre actiuni caritabile” a declarat Catalina Burlo pentru Bihor Online.
Evenimentul a fost prezentat de Alexandru Mitricioiu iar de partea artistica s-au ocupat artistele locale: Alexandra Broinas, Antonela Gal si Michelle, dar nu in ultimul rand invitatul special al serii, Bogdan Vladau si un bun prieten de-al sau, Doc Slim.
Aaron Catana este un baietel in varsta de 2 anisori care a fost diagnosticat cu tumora cerebrala.
Citiți principiile noastre de moderare aici!