Săptămana viitoare va avea loc un spectacol Tudor Gheorghe la Utrecht în Domkerk- „Chemarea păsării de-acasă”. Cu acest prilej, artistul orădean Ştefan Postol va lansa colecţia de tablouri cu portrete de staruri.
Ștefan Postol s-a născut în Oradea, România pe 13 Octombrie 1976. A studiat la Liceul de Artă din oraș, obținând atestatul în „design industrial” și licența în „pedagogia artei” cu specializarea „terapie prin artă”. Atât în timpul studiilor cât și după terminarea lor, a desenat caricaturi și portrete stradale în majoritatea țărilor UE.
A executat picturi murale, restaurări, tablouri, sculpturi și tematizări în Romania, SUA, Ungaria, Maroc, Spania, Austria si Țările de Jos. Din 2015 s-a stabilit cu familia în Amsterdam și în continuare lucrează pentru comenzi internaționale.
Picturile murale cu dimensiuni impresionante sunt caracterizate de culori vii și sunt realizate prin abordări contemporane cu influențe pop-art. Picturile pe pânze sunt compoziții complexe gândite pe diferite teme provocatoare, abordate cu forță, prin tehnici mixte, dominantă fiind tehnicile „dripping” și „spaclu/cuțit”. Cea mai reprezentativă colecție a abordat tema „contradicții”.
În 28 Mai 2016 va expune la spectacolul lui Tudor Gheorghe colecția intitulată „Star Faces”. Va fi o primă prezentare a colecției de 8 portrete ale unor megastaruri din lumea muzicii, precum Prince, Freddie Mercury sau Tina Turner. În continuare artistul tematizează săli de conferințe, birouri, hoteluri, magazine, mall-uri, reședințe familiale, restaurante şi spa-uri, pe plan mondial cu picturi murale, reliefuri murale, sculpturi și stânci artificiale. Obiectivele artistului sunt lucrările de anvergură, în special picturile și reliefurile murale.
Evenimentul organizat de IKKI Productions, va avea loc în Utrecht la Domkerk şi cuprinde şi un recital la nai al Marianei Preda, eleva Masetrului Zamfir. Mariana are 22 de ani şi este studentă la Conservatorium Van Amsterdam din Olanda la secţia de nai clasic. De-a lungul carierei, Mariana a câştigat premii impresionante, printre care: Premiul Maria Tănase, Premiul întâi la Festivalul Mamaia, dar Marele Premiu la Concursul de nai din Olanda. În noiembrie Mariana a fost desemnată Ambasador muzical al României la Festivalul Luminilor din Amsterdam.
Citiți principiile noastre de moderare aici!