A fost expert petrolier chiar şi în India şi a făcut lucrări riscante, în clădiri de 30 de etaje în Australia. Dar de când se ştie, orădeanul Romulus Roman spune că s-a implicat în navigaţie. „Mai întâi am desenat bărcuţe, apoi le-am făcut din hârtie, mai târziu am realizat machete de nave după proiectele altora şi mult mai târziu am avut de-a face cu bărci mici adevărate”, spune navigatorul care făcut performanţă în planorism pe vremea când era gojdist.

Bucuriile lui secrete au fost filemele şi cărţile despre călătoriile pe întinsul Ocean Planetar. În amintirile lui un anume loc îl ocupă întâlnirile „întâmplătoare” cu care mai plutea cândva la Oradea pe Crişul Repede. Deplfin îl făcea pe Romulus Roman să viseze la vapoarele adevărate. De aici şi până la naşterea volumului lui Mircea Bradu „Între valuri şi nori”, care îl are ca erou pe Romulus Roman fostul său coleg de clasă, nu e decât un pas. Orădeanul e creditat drept primul navigator circumterestru român, însă eroul nostru nu are nici-un fel de preocupare sau pretenție la ierarhie.

Valuri nebune, vânt turbat

„Cine îşi închipuie că un înconjur al planetei, cu un iaht, fie el şi de 10 tone, este o bucurie perpetuu veselă, se înşală cumplit. Uneori între valuri nebune, vântul turbat şi norii tenebroşi, lumea se reduce la trei: iahtul şi noi. Atunci totul este împotriva noastră. Verdictul este clar: ori toţi, ori niciunul. Ei, după astfel de situaţii dramatice, când reapare soarele şi vântul mângâia planeta, aşezaţi în toropeala aceea de lenevie tropicală, zarea deveneea mai largă, cerul mai înalt, sentimentele şi bucuriile noastre incomparabil de descris”, mărturiseşte orădeanul Romulus Roman într-un interviu acordat lui Mircea Bradu.

Foşti colegi de şcoală, cei doi se redescoperă după 20 de ani într-un aeroport. Născut într-o familie de intelectuali la Oradea, în 9 august 1936, Romulus Roman pedalează ani buni între Oradea şi Bucureşti. La Oradea urmează cursurile Liceului „Emanuil Gojdu”, devine apoi expert în utilaj petrolier, iar în 1967 este trimis în India, acolo unde România construia împreună cu Franţa o mare rafinărie de petrol.

Condamnat la 15 ani

Într-un concediu pe care îl petrece în Italia, „purtătorul de paşaport diplomatic” cere azil politic şi este condamnat, în lipsă, de statul român la 15 ani de închisoare. E perioada pe care Mircea Bradu o consideră ca fiind petrecută între două lagăre: cel comunist de acasă şi cel pentru emigranţi din lagărul comunist de la Capua- Italia, un fost lagăr pentru prizonierii americani din al doilea Război Mondial, un loc care-i trezeşte lui Romulus Roman „emoţii oribile”, o oribilă instituţie care devora „cu cruzime diabolică trupurile oamenilor pedepsiţi pentru ideile de libertate în care credeau”.

La începutul anilor 70, orădeanul ajunge în Australia unde se angajează la o firmă constructoare de instalaţii de aer condiţionat, ca project manager, iar şase ani mai târziu are propria afacere. Una care îi dă posibilitatea să-şi achiziţioneze iahtul Kyeema despre care orădeanul mărturiseşte că i-a schimbat viaţa.

Romulus Roman şi-a găsit de lucru la zece zile după ce a ajuns în Australia şi locuinţă la câteva sute de metri de Pacific. „Era împlinirea unui vis…. Şi mie şi soţiei – doamna Cornelia – ne plăcea marea cea mai mare”, a povestit Romulus Roman în volumul „În valuri şi nori” . Firma orădeanului a lucrat şi pentru DNA-ul australian- Comisia Independentă Contra Corupţiei. A făcut şi lucrări riscante, dar le-a făcut cu multă pasiune, „cu responsabilitate, fără mofturi şi câştigam bine. Doream să văd lumea şi asta o puteam face doar prin navigaţie. Acolo ţinteam”, îşi aminteşte orădeanul.

Momentul în care a decis să-şi cumpere un iaht a fost prilejuit de bicentenarul sosirii primelor vase engleze în Australia. Atunci, alături de vasul Missourri, un monument al epocii, pe puntea căruia s-a semnat armistiţiul cu Japonia a sosit şi un iaht din Andora, cu lungimea de 10 m. De altfel, primul său gând când a ajuns la Ocean a fost să-şi cumpere un iaht. „Visam să navighez în jurul lumii şi a Australiei. I-am spus soţiei că într-un an trebuie să ne cumpărăm o ambaracaţiune pentru şcolirea noastră, peste 4 ani un iaht de croazieră şi că la 55 de ani mă voi pensiona ca să pot călători fără probleme”.

Kyeema- Un nou început

Şi totul s-a întâmplat întocmai. Orădeanul devine, după un canadian care navigase din Fremantle la Cairns, după un american din Alaska, cel de-al treilea proprietar al iahtului Kyeema – o nouă zi, un nou început în limba aborigenilor – „model Westsail 33, construit în 1982, o copie alungită a modelului Westsail 32, design Colin Archer, cel mai popular iaht de croazieră din America anilor 70”.

Un vas care i-a dat şi palpitaţii orădeanului, de exemplu, într-o noapte cu vânturi puternice în timp ce ancora în Watson Bay, „Kyeema s-a deplasat vreo 200 m, de pe locul de acostare. Am avut totuşi noroc că nu a dispărut odată cu refluxul.. Cu o altă ocazie, s-a rupt parâma de acostare şi a plutit în derivă până când a fost găsită de poliţia portuară”.

Orădeanul a ieşit pe mări şi oceane după ce învăţat să manevreze pânzele pe vase mai mari, la şcoli de navigaţie costieră şi de astronomie. „Pe vremea aceea nu exista GPS. Şi totdeauna trebuia să ai sextant. M-a pasionat dintotdeauna să ştiu să apreciez unde sunt. Când navighezi e foarte imporatnt să ştii unde te afli. Dacă mergi pe coastă ai o busolă specială pe care o îndrepţi spre un punct şi măsori unghiul la un punct, alt unghi la alt punct. Te uiţi la busola ta în ce direcţie mergi, ce distanţă ai parcurs şi în felul acesta prin triunghiulare poţi să determini unde te afli şi cu ce viteză mergi de fapt. În cealaltă, cu sextantul, determini poziţia ta pe glob şi asta e fascinant”, a dezvăluit orădeanul din secretele meseriei.

Doamna Cornelia a făcut, la rândul ei cursuri de navigaţie, iar la început au făcut un drum de 150 km pe ocean. Au plecat pe o insulă foarte mică a Australiei, în cel mai sudic punct unde sunt coralii vii.

Trei ani în jurul lumii

Călătoria în jurul lumii a început în 1991, în iunie. Aveau să se întoarcă în noiembrie 1994. „Într-un voiaj de felul acesta trebuie să eviţi zonele tropicale în perioadele de cicloane. Cicloanele se întâmplă vara când atmosfera se încălzeşte, vremea devine instabilă. Cicloanele sunt distrugătoare. Valurile pot să ajungă la 20m. Vânturile sunt feroce, pot să ajungă la 200-300 km/ oră. În emisfera sudică climatul este opus faţă de emisfera nordică. În emisfera nordică cicloanele, uraganele sau taifunul, e acelaşi lucru, se produc în aceeaşi perioadă de vară… În anumite locuri sunt, musonii, vânturi puternice care se schimbă”, explică navigatorul.

Romulus Roman descrie apoi un drum „absolut spectaculos” până în Sri Lanka , Ceylonul de altă dată. „Vântul creşte dintr-odată, norii coboară la câţiva metri de valurile care se sparg continuu, atingându-i cu stropii lor microscopici, ca într-o împreunare magică. Sunt nişte nori uriaşi, copleşitori. Când treci pe sub ei, te învăşmântă cu o ploaie chinuitoare ca o ţesătură de săgeţi, de nu mai vezi la un metru înaintea ochilor. Dar e o ploaie caldă, ameţitoare, care te ţine într-o stare de beatitudine biciutoare de simţuri, în care şiroaiele enorme cât şapte niagare şi fulgere care te ţin într-o baie de lumină uriaşă, îţi mângâie fiecare milimetru al trupului cu infernul trăsnetelor trecute dincolo de sunete. Ca în final, tot vacaramul deluvian să dispară…”.

În expunere matematică, în opinia fostului gojdist o furtună e explicată astfel: „vântul vine într-o secundă şi dacă ai toate pânzele sus nu mai poţi scăpa. În următaorele 15 secunde vântul poate atinge o viteză de 100 km/ h. În zece minute totul revine la normal”.

Ciocnirea civilizaţiilor

Cel mai mare câștig pentru Romulus Roman e faptul că în timpul acestor călătorii a cunoscut popoare și civilizații. Una dintre întâmplările povestite e din Insula Bali. În centrul insulei a descoperit un vulcan pe pantele căruia erau culturi imense de orez. „E o insulă foarte frumoasă, bogată în minereuri de superfosfați, care e de fapt gunoiul de la păsările de mare. Acolo are loc un fenomen foarte interesant . Dacă te duci în pădure, nu vezi o frunză pe jos. Le mănâncă niște raci roșii, care stau sub pământ. Când mergi ai impresia că pășești pe un fagure de miere, ca și cum ar fi un gol dedesupt. Poți să calci pe ei mai ales când, o dată pe an migrează ca un covor roșu, ca o cascadă. Trec prin case, pe drumuri, nu se opresc, până dau de apă unde își depun icrele”.

În Sri Lanka, orădeanul a nimerit în plin război, dar i-au rămas în minte plantațiile extraordinare de ceai, care dau ceai de cea mai bună calitate și care a obținut doar din vârful frunzelor. O altă întâmplare se dezvăluie cititorului în Oman, „ţara musulmană cu regim foarte strict de la carne la moravuri, un stat cu o economie vie, nivel de trai foarte ridicat. Islamul îi ține însă în corzi de secole”. O vizită la un ofițer cu care orădeanul se înțelegea bine e menită să demonstreze acest lucru. „Când am intrat, nu am văzut nici o femeie. Le auzeam numai vocile… Erau undeva în spate. Sunt reguli foarte stricte pentru femei. Ca în toată lumea arabă de-altfel. Unde stăteam noi și foloseam dușurile, erau bărbați care se urcau unul peste altul, să vadă o femeie goală”, spune navigatorul.

În timpul călătoriei în jurul Australiei, orădeanul a oprit la niște comunități de aborigeni care vindeau picturi foarte scumpe , care costau și 100.000 euro.

Printre perle şi crocodili

„Uneori apăreau crocodilii în apă. Nu li se vedeau decât ochii, puţin, mai mult păreau a fi umbre. Am ajuns, în sfârșit la Darwin. Tocmai era fluxul uriaș. Vreo 9 metri . Era lună plină! De ce se întâmplă asta? Pentru că sunt două oceane imense, care se întâlnesc… La Croocodile Creek. Creek e o apă mică. În zonele acestea erau foarte multe culturi de perle. Sunt zone uriașe pentru că acolo apa nu e așa de adâncă. Mulţi dintre cei care cultivă perle sunt japonezi”, spune Romulus Roman.

O lume fascinantă descoperi între paginile volumului lui Mircea Bradu prin ochii lui Romulus Roman care te lasă să visezi cu ochii deschişi. Acesta spune că în ziua în care a încheiat călătoria în jurul lumii, a făcut-o doar ca să înceapă alta.

„Am făcut o baie zdravănă, am tras un pahar de vin roşu şi, pentru a nu ştiu câta oară, mi-am dat seama că nicăieri pe lume nu e ca acasă”. Pentru că a doua zi „am pus hărţile pe masă, am chemat-o şi pe Cornelia şi am început să căutăm locuri pe unde nu am fost niciodată. Tot globul era la dispoziţia noastră”.  Adică, între valuri şi nori!