Atacantul de 16 ani a activat la CAO 1910 Oradea, sub formă de împrumut de la CSM Oradea. Patrick a semnat cu „romanii” un contract valabil până în 30 iunie 2023. În Liga 4 seniori a marcat cinci goluri pentru CAO, Patrick având și trei goluri înscrise pentru echipele naționale de juniori U15 și U16.
„AS Roma și CSM Oradea au ajuns la un acord pentru transferul atacantului român Patrick Gânțe. Mulțumesc familiei pentru încrederea acordată, succes copil minunat! Drumul tău e în direcția potrivită”, a postat pe pagina lui de facebook agentul FIFA orădean Cătălin Sărmășan, cel care a intermediat tranzacția. „Patrick Gânțe este un produs al Centrului de copii și juniori al CSM Oradea, care a evoluat cu succes la echipele de juniori și seniori ale CAO 1910 Oradea. Este un vârf autentic, având o calitate fantastică din punct de vedere fizic, tehnic și o inteligență de joc peste medie. Calitățile lui sunt dublate și de o dorință foarte mare de a ajunge fotbalist. Practic are tot ce îi trebuie unui vârf de atac. Îi dorim mult succes la AS Roma”, l-a caracterizat Florin Farcaș, antrenorul care l-a debutat în 2018, la doar 14 ani și jumătate, la seniorii CAO 1910 Oradea.
La CSM Oradea, Patrick Gânțe a făcut parte din grupa antrenorului Sorin Adrian Todea, care mai are doi jucători cu care a lucrat în Italia. Este vorba de Claudiu Micovschi (Genoa, împrumutat la Avellino) și Ricardo Farcaș (SPAL Ferrara), pe care i-a pregătit pe vremea când activa la Luceafărul Oradea.
„Este un contract reciproc avantajos pentru ambele cluburi. Pentru noi este o mare realizare că un produs al CSM Oradea a ajuns la un club de talia lui AS Roma. La cum îl cunosc pe Patrick, sunt convins că va ajunge să joace în Serie A”, ne-a declarat Șerban Sere, președintele CSM Oradea, care a menționat că suma de transfer este confidențială.
Pe lângă calitățile fotbalistice incontestabile, Patrick are rezultate foarte bune la învățătură, excelând la matematică, materie la care este olimpic. Gânțe este elev al Colegiului Național „Onisifor Ghibu” , acolo unde a învățat în trecut și Claudiu Keșeru, atacantul lui Ludogoreț și al naționalei de seniori.
La AS Roma a mai evoluat în perioada 2014-2017, portarul orădean Ionuț Pop (22 de ani), plecat de la FC Bihor, care acum face parte din lotul echipei FC Hermannstadt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!