Desfășurat la București, Campionatul Național de atletism în sală pentru seniolri și tineret (seniori U 23 de ani) a consemnat câteva rezultate remarcabile pentru sportivii bihoreni. Aceștia și-au trecut în cont nu mai puțin de cinci medalii în prima zi de concurs, iar bilanțul mai poate fi îmbunătățit duminică.
La doar trei zile după concursul de la Belgrad, Mihai Sorin Dringo (CSU CSM Oradea, antrenor Robert Olah) a devenit dublu campion național în proba de 400 m plat la seniori și seniori U 23 de ani, cu timpul de 47,93 sec. El a fost urmat la seniori de Robert Pange (CSM București) și Denis Toma (CSO Voluntari). Campionatul Național a fost ultima repetiție pentru Mihai Dringo înainte de participarea la Campionatul European indoor pentru seniori, care va avea loc la Istanbul, în perioada 2-5 martie.
O altă performanță remarcabilă a fost realizată de Răzvan Nicoară (CSU Oradea, antrenori Mariana și Virgil Preda), în proba de triplusalt, care a devenit campion național de seniori U 23 de ani (tineret), respectiv vicecampion național la seniori, cu rezultatul de 15,66 metri, nou record personal.
Cea de-a cincea medalie pentru atleții bihoreni a fost obținută de Cristian Méhes (CS Crișul Oradea, antrenori Livia și Albert Méhes), care s-a clasat pe podium în proba de aruncarea greutății la seniori U 23 de ani, cu rezultatul de 14,57 metri. El a ocupat totodată locul 5 la seniori.
Campionatul Național continuă duminică.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!