Naşii cuplului Cristian Borcea – Valentina Pelinel vor fi orădeanul Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, alături soția lui, Irina, fosta componentă a Trupei ASIA.
Nunta soţilor Borcea va avea loc luna viitoare, cei doi aflându-se în toiul pregătirilor. Ceremonia se anunță a fi una restrânsă, nunta dorindu-se a se desfăşura departe de ochii presei, după ce la precedenta căsătorie imaginile de la nunta lui Borcea au fost comentate si interpretate, rulând ani buni pe micile ecrane.
Valentina Pelinel este un fost fotomodel care s-a lansat după ce câştigat a câștigat concursul „Top Model România” și astfel a reușit să ajungă fotomodel la New York, în Statele Unite. A fost căsătorită cu politicianul Cristian Boureanu de care a divorţat în 2014. Fostul model are un băieţel – Milan – cu Cristi Borcea, iar acum e însărcinată cu gemeni.
Cât despre naşi, Irina Nicolae şi Marius Vizer au devenit părinţi pentru prima dată anul acesta, când fosta componentă a trupei ASIA a dat naştere fetiţei lor, Scarlett-Maria.
„În urmă cu foarte mulți ani am cunoscut o fetiță care purta acest nume-Scarlet- și mi-a rămas întipărit în minte și în suflet. Al doilea nume, Maria, l-am ales după numele Fecioarei Maria, care mi-a ascultat rugăciunile”, a mărturisit proaspăta mămică pentru Okmagazine, care a adăugat că Marius Vizer este un tată “responsabil, iubitor și foarte protector. Relația lor este una aparte, încă din vremea când ea se afla în burtică. Îi zâmbește mereu. Acesta este modul ei de a-i spune cât îl iubește”.
La botezul micuţei au cântat interpreţi de prim rang. Marcel Pavel, un apropiat a lui Marius Vizer, alături de celebrii cântăreți italieni Angelo Sotgiu, de la trupa Richi e Poveri și Al Bano au întreţinut atmosfera.
Citiți principiile noastre de moderare aici!