Inițial, Andrei a început concursul alături de Rona Hartner, cei doi având prestații apreciate de jurați și telespectatori. Din cauza unei accidentări, Rona Harnter a fost nevoită să se retragă din concurs, iar locul ei a fost luat de Roxana Ionescu. Lipsa de omogenitate s-a văzut încă de la prima ediție la care cei doi au dansat împreună, astfel că au fost votați să părăsească competiția.
„Mă bucur că l-am avut pe Andrei ca partener. E un dansator minunat și merita să meargă mai departe. Îmi pare rău… ”, a declarat Roxana Ionescu după eliminare.
Dans Roxana Ionescu și Andrei Mangra
Sandu Lungu continuă
După ce săptămâna trecută a fost la un pas de eliminare, de această dată Sandu Lungu și Raluca Netca au trecut în faza următoare fără prea mari emoți. Chiar dacă la finalul dansurilor ocupau locul 6 din 7, în urma votului telespectatorilor cei doi au scăpat de duelul care ar fi putut duce la eliminare.
Pentru mine, celebritatea nu înseamnă nimic. Nu mă interesează și nici nu vreau să fiu celebru. S-a întâmplat. Momentul meu maxim a fost când am câștigat Campionatul Mondial”, a spus Sandu Lungu.
Mihai Petre a considerat că cei doi nu au dansat rumba, ci dans contemporan, dar l-a apreciat foarte tare pe Sandu Lungu pentru ceea ce face în emisiune, iar Andreea Marin i-a taxat pentru greșeli. „Eu în acest dans am văzut și ezitările și greșelile, dar am văzut și gingășie și protectie din partea lui Sandu. Emoția transmisă în ringul de dans e foarte importantă pentru mine!”
Note primite: 7 de la Gigi Căciuleanu, Andreea Marin și Florin Călinescu, iar Mihai Petre i-a notat cu 6, aceștia acumulând un total de 27 de puncte.
Video Sandu Lungu și Raluca Netca
Citiți principiile noastre de moderare aici!