La acest eveniment, Andrei a obținut trei premii importante, ocupând locul I la Secțiunea Muzică ușoară, locul II la Secțiunea Muzică Tradițională și locul III la Secțiunea Muzică Instrumentală. „Susținem tinerii talentați și pasionați de muzică și arte, pentru a le oferi șansa de a-și dezvolta potențialul, într-un mediu competitiv și inspirat”, a declarat reprezentantul Asociației Athena Proart, care a avut încredere în Andrei și a sponsorizat participarea lui la festival.
Andrei a dorit să își exprime recunoștința față de prof. Loredana Roman, familia sa și toți cei care l-au sprijinit: „Apreciez enorm sprijinul primit de la Asociația Athena Proart și de la sponsorii privați care au contribuit ca deplasarea și participarea mea la concurs să se desfășoare în condiții foarte bune”. Festivalul Internațional „Capitala Muzicală” este parte a Programului Educațional Internațional „EduKeys*Viaţa la Pozitiv – Positive Life”, fiind organizat de Asociația „Positive Life”, Liceul Tehnologic „Independența” și Liceul de Artă din Sibiu.
Evenimentul oferă tinerilor interpreți o platformă de exprimare artistică, promite să descopere și să promoveze tinerele talente din muzică și să creeze legături între tinerii muzicieni din întreaga țară. Evenimentul a fost finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și sprijinit de Consiliul Județean Sibiu, cu o contribuție semnificativă din partea voluntarilor „Academiei de Voluntari”. Pe 13 septembrie, Andrei Arad va participa la castingul X Factor, organizat la Cluj-Napoca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!