Bărbatul ceruse inițial să fie plasat în arest la domiciliu, dar atât instanța de fond, cât și Tribunalul au decis că locul lui e după gratii.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul-contestator GARAI (fost BREGEA) IONUȚ- CRISTIAN, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bihor, împotriva Încheierii penale (…) pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea”, se arată în încheierea Tribunalului.
Ionuț Cristian Garai a fost acuzat că a agresat sexual o adolescentă de 17 ani. Potrivit surselor Jurnal bihorean și Bihon, incidentul a avut loc în cartierul Nufărul, în apropierea unui magazin, într-o seară din luna mai, între orele 19:00 și 20:00. Individul ar fi urmărit victima, ar fi sărit pe ea și i-ar fi pus mâna pe fund.
[eadvert]
Polițiștii sesizați de adolescentă l-au identificat repede pe Garai, care ar fi fost surprins în zonă de camerele de supraveghere ale unui magazin.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a confirmat, la solicitarea Jurnal bihorean și Bihon, că se fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, dar nu a oferit nume sau informații suplimentare „având în vedere starea de minoritate a persoanei vătămate, pentru respectarea drepturilor prevăzute de art. 27 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului”.
Ionuț Cristian Garai nu este la prima acuzație de agresiune sexuală. În noiembrie 2023, el a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru că, la începutul anului trecut, aflându-se în scara unui bloc din cartierul Nufărul, a atins-o în zonele intime pe o adolescentă de 13 ani. Lui i s-a interzis ca timp de trei ani să se apropie la mai puțin de 300 de metri de victima sa. Nu ar fi respectat această interdicție, motiv pentru care procurorii orădeni anchetează o posibilă încălcare de către Garai a sancțiunilor penale.
Un orădean, arestat pentru a doua oară în ultimii doi ani pentru că ar fi agresat sexual un minor
Citiți principiile noastre de moderare aici!