Specialistul în branding, orădeanca Karina Ochiş, a fost invitat special la evenimentul care a marcat 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, ce a avut loc la sediul Băncii Naționale a României din București, în data de 26 octombrie. Karina Ochiş a primit invitaţia la acest eveniment elitist în urma colaborării pe care a avut-o cu Andreea Paul Vass, preşedintele think-tank-ul INACO – Inițiativa pentru Competitivitate.
Evenimentul a avut o prestanță aparte, reunind invitați de seamă ai mediului politic național și internațional. Evenimentul a debutat cu discursuri ale Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, Comisarul European pentru Buget şi Resurse Umane, Günther Oettinger, și Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Cuvântul de onoare i-a aparținut doamnei Angela Cristea, şef al reprezentanţei Comisiei Europene în România, iar cuvântul de încheiere despre rolul monedei în viitorul Uniunii Europene a fost susținut de domnul Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene. Preşedintele Iohannis a declarat: „Obiectivul de aderare la zona euro, cât mai repede posibil, este un demers esenţial, o ancoră pentru stabilitatea şi predictibilitatea de care economia României are atâta nevoie”.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, s-a declarat „optimist că România va adopta un program serios, solid, sănătos, de trecere la euro, care să fie un catalizator al reformelor, nu un panaceu al problemelor”.
Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a declarat: „România are obligaţia ca în momentul în care îndeplineşte criteriile, să înceapă deja procesul de trecere la euro”.
„Discuţiile au fost pe două panele de dezbatere: primul panel a avut tema «Privind spre trecut: închiderea decalajului (beneficiile coeziunii)», iar în cadrul acestuia au vorbit fostul şef al statului, Traian Băsescu, Vasile Pușcaș, negociator-șef pentru aderarea României la UE, Alina Mungiu-Pippidi, director, Societatea Academică Română, Florin Georgescu, prim-viceguvernator, Banca Națională a României. Domnul Vasile Puşcaş a spus ceva remarcabil: faptul că relaţiile cu Uniunea Europeană sunt un continuu proces de negociere.
Al doilea panel a abordat subiectul «Privind spre viitor: închiderea decalajului (spre convergența reală)», vorbitori fiind Elena Georgescu, secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice, Gabriela Crețu, președinte, Comisia pentru Afaceri Europene, Senatul României, Andreea Paul, președinte, Inițiativa pentru Competitivitate, Liviu Voinea, viceguvernator, Banca Națională a României,Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene. Abordarea inovativă, afacerile viitorului, sunt chestiuni abordate de Andreea Paul, cu care am rezonat în mod special… Cred că României îi lipseşte în acest moment un branding integrat, menit în cele din urmă să atragă investitori. E un capitol despre care nu se discută suficient, unul care ar trebui susţinut de mediul de afaceri, dar şi de cel politic”, consideră specialistul în branding Karina Ochiş.
Andreea Paul, a cărei opinie e îmbrăţişată şi de Karina Ochiș, crede că miracolul românesc e posibil pe termen lung, dar că e bine să ne uităm şi la modelele celorlalte ţări, „cele care au ars etapele de dezvoltare mult mai repede… Un model la care România trebuie să se gândească este cel israelian, al antreprenoriatului. De ce au avut un succes remarcabil? Au avut un think-tank central orientat către antreprenoriat. Lecţia de bază este că o ţară bine educată îngăduie eşecuri şi încurajează expunerea la risc. Decizia politică trebuie să se substituie acestui gen de abordare, care să înlocuiască intervenţia generalizată a Guvernului, însoţită de o politică inteligentă a politicii monetare”.
„Banca Naţională a României a lansat, cu acest prilej, în circuitul numismatic un set de trei monede: din aur, argint şi tombac cuprat, şi o monedă din alamă pentru colecţionare. Aceste monede au fost oferite de Guvernatorul Mugur Isărescu Preşedintelui Johannis, Preşedintelui Băsescu, comisarului Günther Oettinger, doamnei Angela Cristea, şef al Reprezentanţei Comisiei Europene în România”, a precizat Karina Ochiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!