Karina Ochis a deschis cea de-a 16-a ediție a Conferinței de HR – Fingerprint of Change, organizată în cadrul faimosului Elite World Hotel din Istanbul, Turcia. Karina Ochis a abordat un discurs cu tema dezvoltării leadership-ului și resurselor umane din cadrul organizațiilor subliniind prezența celor 4 generații în același timp la locul de muncă.
Evenimentul s-a desfășurat între 25 și 28 decembrie 2019 și a reunit specialiști din domeniul leadership-ului, resurselor umane, reprezentanți ai autorităților naționale și internaționale precum și deținători de afaceri sau profesori universitari. Realizat sub egida „Fingerprint of Change” – Amprenta schimbării, evenimentul a abordat teme de dezvoltare a mediului de afaceri internațional sau nevoia de relaționare între conducere și specialiștii HR.
Cea de-a 16 ediție a Conferinței Fingerprint of Change a fost utilizată pentru a împărtăși cele mai bune practici și pentru a genera oportunități între specialiști și academicieni. Participanții la conferință au fost academicieni de rang înalt, doctori în leadership și resurse umane, conducători ai diferitelor universități de renume internațional, specialiști în domeniul leadership-ului, directorii departamentelor de resurse umane din diverse sectoare industriale, factorii de decizie și deținători de bugete în ariile lor de expertiză, din meciul internațional, cu precădere din Europa și Orientul Mijlociu.
Alături de Karina Ochis – PhD(c), doctorand în Leadership, antreprenor, expert în branding, autor, speaker, trainer și director general și fondator al Complexului Balnear Medical Elite Life din Oradea, la eveniment au mai participat Dr John Kalogerakis – expert în training și dezvoltare antropocentrică și experimentală, având 37 de ani de experiență pe piața europeană și internațională din Canada, Marea Britanie, SUA, Iran și Orientul Mijlociu, doamna Ines Bouharb – profesor universitar în cadrul ISG Tunisia și consultant de leadership și strategie, domnul Ahmad Salah – consultant în cadrul reformelor administrațiilor publice și responsabil cu îmbunătățirea vieții cetățenilor din Egipt, precum și alți renumiți doctori și profesori universitari.
Branding, conflicte între generații
Știind că resursele umane sunt investiția primordială în fiecare companie, Karina Ochiș a definit în discursul pe care l-a ținut strategia de resurse umane, măsura jucătorului strategic și impactul acestora asupra succesului corporativ. Karina Ochis a abordat în discurs subiecte precum branding, conflictul dintre generații și soluționarea acestuia, conducerea unei dinamici funcționale, problema generațiilor și managementul acestora, logoleadership, diverse mituri existente în companii precum și cele mai importante caracteristici ale liderilor.
„Forța de muncă este într-o continuă schimbare, schimbare ce accelerează și transformările pieței într-un ritm alert. Piața muncii este, la nivel global, într-un moment extrem de provocator, dar și plin de oportunități de reîncadrare, reinventare și chiar optimizare. Automatizarea, dezvoltarea și extinderea AI, globalizarea, populația aflată într-o creștere accelerată, piețele emergente precum și oportunitățile pe care le generează, echipele virtuale, structurile organizaționale matriceale – toate reprezintă elemente din puzzle-ul pieței forței de muncă a secolului 21” , explică Karina Ochis.
Iar pentru a rezolva acest puzzle și pentru a progresa și a rezista în competiția acerbă determinată de o piață din ce în ce mai selectivă și dinamică, organizațiile trebuie să își dezvolte în mod continuu angajatii. Procesul de dezvoltare a resurselor umane, permite dezvoltarea organizației și obținerea avantajului competitiv atât de necesar menținerii pe piață. „Iar pentru a obține acest avantaj, necesităm adevărați lideri”, ne spune Karina Ochis.
Precum au fost și deliberate în cadrul discursului, calitățile esențiale ale unui lider din secolul actual sunt: sunt olimpici ai vieții, aplică în mod corect principiile timpului și spațiului, sunt într-o continuă dezvoltare, nu sunt înnăscuți ci sunt produși în timpul vieții, împart cunoștințele deținute, conlucrează cu tehnologia, practica reflecția și înțeleg puterea unui brand bine construit.
Pe de altă parte, Karina Ochis a abordat și problema managementului generațiilor la locul de muncă. Pentru prima dată în istorie, patru generații lucrează împreună, generând o presiune și mai mare ca piața muncii să se reașeze pentru a susține toate aceste provocări. Baby Boomers, Generatia X, Millennials, Generatia Z există concomitent în configurația actuală a pieței muncii, dându-i sens, utilizându-i resursele, gestionând provocările sau chiar creând unele și influențându-i dimensiunile în moduri diferite și uneori contradictorii.
Millennials vs Baby Boomers
„Millennials sunt adesea frustrați de ritmul scăzut de adopție a tehnologiei și a canalelor de social media de către colegii lor mai în vârstă, în timp ce Baby Boomers se plâng de faptul că Millennials au așteptări nerealiste în ceea ce privește viteza cu care vor să obțină succesul. Baby Boomers și o parte din Generatia X se remarcă prin loialitatea arătată angajatorilor. Millennials, mai mult decât Generatia X, au crescut înconjurați de reorganizări și externalizări, însă piața forței de muncă începe acum a fi penetrată de Generația Z, prima generație a nativilor digitali”, consideră Karina Ochis.
La finalul discursului, Karina Ochis a adresat un îndemn tuturor celor prezenți în sală: ”Este timpul să începeți să vă gândiți la lucrurile la care nu doriți să vă gândiți, este timpul să începeți să faceți ceea ce nu doriți să faceți pentru a deveni cine doriți să deveniți, este timpul să realizați și să vă realizați, este timpul să faceți ceea ce faceți cel mai bine și anume să luptați pentru viitorul dumneavoastră ca lideri ai generației următoare!”
Citiți principiile noastre de moderare aici!