Potrivit declarațiilor făcute, în exclusivitate, pentru Jurnal Bihorean & Bihon.ro de către soțul femeii, Gabriela Szabo a plecat să muncească la abatorul din Rheda-Wiedenbrück în luna ianuarie 2020.
„Soţia a plecat la muncă în Germania prin intermediul unei firme de recrutări din Braşov. În fiecare lună îmi trimitea bani să pot trăi eu şi fetiţa. Eu am fost dat afară de patronul firmei la care lucram, când a început pandemia şi a trebuit să stau acasă cu fetiţa, după ce s-au închis creşele. Acum nu ştiu cum mă voi descurca, dacă soţia a fost depistată pozitiv. Nu ştiu când îmi va mai putea trimite bani”, ne-a declarat orădeanul, care locuieşte cu chirie într-o locuinţă socială de la Primărie.
El ne-a precizat că a vorbit cu soţia după ce aceasta a fost depistată poziv.
„Azi dimineaţă am vorbit cu ea şi mi-a spus că nu avea nici febră şi nici alt simptom. Crede că a luat virusul de la una dintre cele două colege de cameră”, povesteşte tânărul.
Omul aşteaptă cu nerăbdare să treacă perioada în care soţia sa va fi izolată, să-şi poată relua lucrul şi să-i trimită bani de trăit.
MAE: 1.300 de angajați de la abatorul din Germania au COVID-19; jumătate sunt români
Trimite articolul
XCovid.
Uroboros (un șarpe care își înghite propria coadă formând în cerc.)
Prostul nu te lasă să trăiești.
Există o conspirație, clar. Băieții deștepți s-au prins că tot ce trebuie să facă pentru a continua să fure în liniște, este să-și creeze o clasă politică de idioți din popor, pentru popor.
Interesanta moaca femeii, parca e transgender.
-
Interesant comentariul tau, parca esti retard.
Asta s-o fii infectat pe centura in jermania, de la ceva camionagiu.
-
Frumosilor care sunteți…. Uitați-vă în oglindă și după aceea criticați alte persoane 😡Vai de mama voastră, v-ați găsit voi să vorbiți de această femeie…. Știți măcar unde este Germania??? Retardaților 🤮Analfabeților învățați să scrieți apoi criticați 🤮
-
Da. Stim unde este Jermania. Unde s-o prostituat “femeia” asta. Exact acolo.
-
Bai “citizen”,iar arati cat de netrebnic esti!nu poti sa te abtii?tu necesiti tratament la sectia de boli psihiatrice,esti un pericol ptr societate!
-
@ionel.
Love is blind…..:-))))
-
-
-
pfoai, cum fac orădenii, mă, să fie tot în miezul lucrurilor? ai auzit, clujule, mâncați-aș, ai tu bani, dar noi avem covizi vip, bă, tu știi ce-i aia??? nu știi, că-s închise școlile!
Asa, si? Care-i problema ca e infectata? Nu v-o ajuns cat ati furat nenorocitilor? Tu-va neamu de criminali impreuna cu tot poporul asta de imbecili printre care o gramada de profitori ai sistemului.
Da, si sa mearga si dansul pe la ceva de munca ca sa nu paraziteze, ce pateste? Sau are interdictie!
Bai “citizen”,iar arati cat de netrebnic esti!nu poti sa te abtii?tu necesiti tratament la sectia de boli psihiatrice,esti un pericol ptr societate!
Keep working ,splendid job!
I wanted to write down a simple word so as to express gratitude to you for these pleasant recommendations you are showing here. My time consuming internet research has at the end of the day been rewarded with good quality content to share with my company. I would believe that most of us visitors are undeniably endowed to be in a wonderful place with very many perfect individuals with valuable concepts. I feel very blessed to have come across the webpages and look forward to many more enjoyable minutes reading here. Thanks a lot once more for a lot of things.