„O actriţă zurlie, dezinhibată şi drăguţă foc, cu tenul de porţelan ”. Aşa este caracterizată orădeanca studentă la Universitatea de Teatru şi Televiziune din cadrul UBB Cluj Napoca care a cântat desculţă şi a convins şi juriul X Factor să renunţe la pantofi. Dar mai ales, a covins că o actriţă poate cânta, şi nu oricum, ci încât să obţină trei de „da”.
Este vorba despre Ioana -Maria Repciuc, absolventă a Colegiului Naţional Emanuil Gojdu şi a Şcolii Populare de Arte Francisc Hubic din Oradea. Ioana a surprins juriul printr-o apariţie de şcolăriţă pentru ca ulterior, echipa X Factor să considere prestaţia ei drept o cursă de Formula 1. „Crazy” a lui Gnarls Barkley e piesa cu care şi-a propus să convingă juriul. Nu înainte însă sa il surprinda, în mod evident pe Dan Bitman, aruncându-şi cât colo pantofii. Prima care are o reacţie la gestul concurentei a fost Delia, care şi-a pus pantofii pe masă. Imediat, Dan Bitman rămâne şi el în şosete.
Publicul reacţionează imediat, râde, se ridica în picioare si cântă cu orădeanca. „Teribilism, un copil nervos şi desculţ”, pare a fi eticheta pusă de Cheloo. Care nu se abţine şi spune cu voce tare: „Are picioare frumoase, zâmbet frumos. Te ajuta actoria, nu ai avut deloc emoţii. Da!”. E ceea ce vroia să audă Ioana-Maria, care îi promite imprevizibilului jurat un autograf pe…chelie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!