„La data 7 martie, pe strada Republicii din Oradea, polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 110 km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h”, a declarat ofitețul de presă al IPJ Bihor, agent-șef Alin Laza.
De asemenea, în urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a mai declarat sursa menționată mai sus.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
[eadvert]
Trimite articolul
XSi autoturismul ar trebui confiscat