Individul a fost anchetat într-un dosar al DIICOT după ce a stocat și a distribuit prin intermediul Facebook și Whatsapp materiale cu minori în ipostaze sexuale explicite.
Bărbatul a comis faptele de care a fost acuzat în perioada octombrie – noiembrie a anului 2022, când ar fi accesat materiale pornografice cu minori și ar fi descărcat 18 fișiere video în telefon. Cinci dintre clipuri ar fi fost apoi distribuite prin intermediul unei aplicații de mesagerie, au stabilit anchetatorii.
În plus, ancheta a arătat că în vara lui 2019 orădeanul ar fi distribuit materiale pornografice cu minori prin utilizarea contului său de Facebook.
Prin sentința pronunțată marți, Tribunalul Bihor i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de un an și 8 luni de detenție și o alta de un an și 4 luni de închisoare pentru deținere, stocare și distribuire de materiale interzise, la care s-a adăugat o condamnare de un an și 2 luni de detenție pentru accesare de materiale pornografice cu minori. Toate acestea au fost contopite, astfel că pedeapsa finală a fost de 2 ani şi 6 luni de închisoare, a cărei executare a fost suspendată pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Sexagenarului i-au fost confiscate două telefoane mobile și a fost obligat și să muncească 100 de zile în folosul comunității.
În același dosar, instanța a dispus încetarea procesului penal față de un tânăr de 21 de ani, acuzat tot de pornografie infantilă, dar ale cărui fapte comise în 2019 s-au prescris. Băiatul ar fi primit două clipuri pornografice cu minori, pe care le-a distribuit apoi printr-o aplicație de mesagerie.
Anterior „a distribuit fișiere video reprezentând trei minori în ipostaze sexuale explicite, prin utilizarea contului deschis pe platforma Facebook”, au arătat anchetatorii.
Sentința Tribunalului Bihor nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!