Marți, 19 decembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii orădeni au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la data de 18 decembrie, ar fi pătruns prin efracție într-o încăpere dintr-un imobil aflat în renovare, din municipiul Oradea și ar fi sustras diverse scule și materiale de construcții, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 12.000 de lei. Polițiștii orădeni au recuperat de la cel în cauză aproximativ 80% din prejudiciu”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bănuitului și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!