„Dispune arestarea preventivă a inculpatului (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.05.2024, până la data de 12.06.2024, inclusiv, pentru săvârşirea infracțiunii de tâlhărie”, se arată în încheierea Judecătoriei Oradea, carte poate fi contestată în termen de 48 de ore.
[eadvert]
Giani Gabriel P. este cercetat de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și de procurorii Parchetului Oradea pentru că a atacat un alt adolescent, pe o stradă din oraș.
„La data de 12 mai, în jurul orei 19:00, în timp ce un tânăr de 15 ani se deplasa pe strada Sovata din municipiul Oradea, l-ar fi deposedat, prin violență, de un telefon mobil și de 100 de lei, cauzându-i astfel un prejudiciu estimat la 950 de lei”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
În urma probelor strânse de polițiști, agresorul a fost identificat și reținut a doua zi. A ajuns după gratii după ce judecătorul a admis propunerea de arestare a procurorului de caz.
Anchetatorii au reușit să recupereze telefonul mobil sustras de adolescent și continuă investigațiile în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!