„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bihoreni îl bănuiesc pe acesta că, în perioada 2 martie – 30 septembrie, ar fi oferit spre comercializare telefoane mobile posibil contrafăcute și accesorii de telefonie mobilă, de asemenea posibil contrafăcute, purtând însemnele unor mărci consacrate”, a declarat ofițerul de presă, agent-șef Alin Laza.
Acesta ar fi indus astfel în eroare mai multe persoane din Oradea, prin prezentarea unor documente de proveniență a telefoanelor și accesoriilor de telefonie mobilă, oferite spre comercializare, pentru a crea convingerea cumpărătorilor că respectivele bunuri sunt originale.
[eadvert]
Prejudiciul total astfel cauzat, este de 4.900 de lei.
De asemenea, tot pentru convingerea cumpărătorilor că produsele ar fi originale, bărbatul le-ar fi sugerat acestora să verifice pe site-urile oficiale ale producătorilor seriile IMEI inscripționate pe cutiile produselor oferite de acesta spre vânzare, serii care, în realitate, sunt unice și erau atribuite unor dispozitive originale, inducând astfel în eroare cumpărătorii că produsul achiziționat ar fi original.Telefoanele mobile comercializate de acesta urmează a fi supuse expertizării de către titularii mărcilor, în vederea stabilirii caracterului de originalitate și prejudiciul cauzat astfel titularilor mărcilor.
Polițiștii bihoreni l-au prezentat pe bărbatul de 43 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul de caz a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea prejudiciului cauzat”, a mai declarat sursa menționată mai sus.
Trimite articolul
XCine e orădeanul? De ce atâta secretomanie?
Telefoanele Originale Se Găsesc Doar In Magazinele Media Galaxy Și Altex, Atât.