Orădeanul Emeric Szabo (38 ani) le-a mărturisit anchetatorilor că nu se mai înţelegea de-o vreme cu concubina sa, Eva B. (42 ani), iar marţi seară cearta a degenerat. Medicii legişti au stabilit că victima a fost înjunghiată cu 29 de lovituri de cuţit.
„Concubinul victimei a recunoscut fapta şi este reţinut. A spus că în ultima vreme relaţiile s-au deteriorat pe fondul unor neînţelegeri care uneori s-au materializat şi în altercaţii cu tentă violentă. În seara crimei altercaţiile au devenit mai virulente şi bărbatul i-a aplicat 29 de lovituri cu cuţit în zona gâtului”, a declarat procurorul Vasile Popa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Joi, Tribunalul Bihor a admis propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Dacă va fi condamnat, Emeric Szabo riscă închisoarea între 15 şi 25 de ani, pentru omor prin cruzime. Cei doi aveau împreună doi copii, cu vârste de 4 şi 8 ani, care nu erau acasă în momentul săvârşirii crimei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!