Potrivit primarului Florin Birta, unul dintre blocuri va fi pentru tineri și va avea 50 de apartamente, iar celălalt va avea 40 de apartamente – locuințe de serviciu.
„Avem peste 300 de cereri în așteptare, cred că aceste construcții sunt imperios necesare. În Oradea, în momentul în care vor fi finalizate aceste blocuri, se vor ocupa de a doua zi“, a declarat Florin Birta.
Primăria Municipiului Oradea se va ocupa de studiul de fezabilitate după care, lucrările vor fi preluate de către cei de la Agenția Națională pentru Locuințe. Ultimele blocuri de tip ANL au fost construite în 2018, la ieșirea din Oradea spre Arad, valoarea construcției fiind de peste 16 milioane de lei.
[eadvert]
Cele trei blocuri construite de Agenția Națională pentru Locuințe în apropiere de Calea Aradului au în componență 36 de apartamente de câte o cameră, 90 cu două camere, iar 6 cu trei camere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!