E vorba despre 25 milioane de lei noi, pe o perioadă de zece ani, cu doi ani de graţie. „Se preconizează utilizarea creditului contractat începând din ianuarie 2011. Derularea procedurii de achiziţie a creditului şi de autorizare a acestuia se întinde pe o perioadă de trei- şase luni”, se arată în Hotărârea votată fără probleme de către aleşii locali. Banii se vor duce pe investiţii în infrastructura rutieră a municipiului, se arată în HCL. De asemenea, gradul de îndatorare al Oradiei va rămâne la cote normale.
„În condiţiile contractării de către municipiu a acestui împrumut, luând în calcul inclusiv creditul de 10,36 milioane de euro pentru asigurarea utilităţilor în parcul industrial, gradul de îndatorare a municipiului Oradea se menţine sub limita legală de 30% din veniturile proprii, atingând un maxim de 19,77% în anul 2013”, semnează directorul economic al PMO, Eduard Florea, în Raportul de Specialitate al Hotărârii de Consiliu Local pentru aprobarea demersurilor necesare contractării unui împrumut de 25 milioane lei noi. Hotărârea respectivă a fost adoptată luni de către aleşii locali, fără comentarii.
În acelaşi raport se arată că în prezent Oradea derulează proiecte pentru investiţii majore în infrastructura rutieră în valoare de 181,8 milioane lei. O bună parte dintre aceste lucrări sunt finanţate din creditul luat de la BRD. Valoarea totală a acestui credit: 47 milioane de lei noi.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!