Prefectura a avut câștig de cauză în procesul intentat în contenciosul administrativ pentru amendarea Regulamentului de publicitate. Decizia Curții de Apel a fost comunicată la finalul săptămânii trecute: Primăria va trebui să modifice trei articole. Conform comunicatului Prefecturii, Executivul nu avea dreptul nici să interzică afișele tip mesh pe fațade și nici să monopolizeze afișajul pe prisme. De asemenea, a fost ilegală și restrângerea termenului de achitare a amenzilor reduse la 48 de ore, față de 15 zile, cât spune legea.
Față de această înfrângere a Primăriei, edilul Ilie Bolojan susține că modificările impuse de instanță afectează interesele orașului.
„Era o nebunie cu acele mesh-uri, cearșafurile acelea care atârnau pe blocuri, pe unele fațade deteriorate. Abia am reușit să facem ordine, să arate orașul mai civilizat”, comentează primarul.
În opinia sa, legea ar trebui să lase fiecărei primării libertatea de a reglementa situațiile de acest gen, în loc să impună o normă unitară, valabilă la nivel național.
Bolojan susține că, prin desființarea monopolului Primăriei asupra amplasării de prisme publicitare pe domeniul public, este lezată posibilitatea Primăriei de a-și promova activitățile proprii. În era internetului, primarul consideră că orădenii au nevoie să afle despre festivalurile sau evenimentele locale sau județene de pe cearșafurile plasticate din intersecții.
„Oradea pierde posibilitatea de a se promova la prețuri mici! Asta e marea victorie a Prefecturii”, declară el, acuzând Prefectura că este mai interesată de bugetele firmelor de reclamă și publicitate din oraș decât de interesul direct al orădenilor.
Plecat în Germania zilele acestea, primarul a mai spus că Regulamentul va fi amendat săptămâna viitoare, dar Executivul va studia posibilitățile pentru a păstra accesul Primăriei la prisme, la preț redus.
[related-post post_id=”2279217″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!