Gigantul LIDL, care se luptă cu Aldi pentru supremaţie pe piaţa europeană a discounterelor, a anunţat demararea lucrărilor la primele sale magazine din România. Printre cele 25 de terenuri pregătite pentru şantierele LIDL este enumerată şi locaţia de la Oradea. Investiţia de la Oradea a fost anunţată încă din ianuarie în 2008, iar acum revine pe tapet. Pe fondul expansiunii LIDL care a cumpărat toată reţeaua magazinelor PLUS din Bulgaria şi România. „Putem confirma faptul că am demarat construirea primelor magazine şi a centrului logistic de pe piaţa locală. Nu am stabilit data pentru primele deschideri, însă putem preciza că acestea nu vor avea loc în 2010″, au declarat reprezentanţii LIDL România pentru Ziarul financiar.
LIDL Oradea urma să se dezvolte pe fosta locaţie a fabricii de mobilă Exmob, dărâmată în 2008. Complexul de la Oradea urma să fie o clădire monobloc, după modelul amplasat în localitatea Berettyóújfalu, retras faţă de strada T. Vladimirescu la 30 şi la nouă metri de limita estică a terenului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!