Cristian Sabău este medic cardiolog şi şi-a făcut specializarea în angiografie la Timişoara. Dr. Sabău a reuşit să se angajeze la Spitalul Judeţean Oradea, în urmă cu aproximativ un an, dar, potrivit surselor, nu ar fi lăsat să lucreze la angiograful din spital. Prin urmare, dr. Sabău a decis să părăsească Spitalul Judeţean şi să accepte oferta de la Cluj.
Al doilea doctor nedorit la Judeţean ar fi dr. Adrian Pop, chirurg vascular, pregătit în angiografie la Timişoara de către dr. Milovan Slovenski – cel care a inaugurat angiograful de la Oradea şi a efectuat câteva intervenţii la Spitalul Judeţean de la noi. Orădeanul Pop ar fi dorit să lucreze la angiograful de la Spitalul Judeţean, dar, potrivit surselor medicale, conducerea nu ar fi dorit să îl angajeze.
E anecdotic
Potrivit fostului manager Emil Popovici Muţ, angiograful de la Judeţean nu poate fi pus în funcţiune fiindcă Oradea nu e inclusă în programul naţional şi nu are surse de finanţare pentru achiziţionarea de materiale speciale necesare investigaţiilor de angiografie. „Anul acesta de două ori s-a schimbat programul naţional, dar Oradea nu a fost inclusă în finanţare”, a spus ec. Muţ, care a precizat că angiograful orădean nu a mai fost pus în funcţiune de la începutul anului. Muţ a declarat că nu ar dori ca dr. Sabău să plece din Judeţean şi că, până când se va lucra cu angiograful, i-ar fi propus să facă gărzi la secţia de cardiologie. Dr. Sabău a refuzat şi probabil va pleca la Cluj, a mai adăugat managerul Muţ.
„Am demult gândul acesta de a pleca. Am avut două oferte, pentru Cluj şi Târgu-Mureş, am rămas la Cluj. Şi eu şi dr. Pop am fost pregătiţi la Timişoara de către dr. Slovenski şi acesta era visul meu: să fac cardiologie intervenţională la Oradea, pentru că sunt orădean. La Timişoara am făcut rezidenţiatul, echipa de acolo s-a format în zece ani de zile, e unită şi stimulată. Aici e anecdotic deja, nu pot aştepta la nesfârşit, nu sunt bani de materiale, nu am cum să ajut pacienţii şi nu îmi pot face meseria. Mai am o speranţă în viitoarea conducere a spitalului”, a conchis dr. Sabău.
Aparat degeaba
Despre celălalt medic, chirurgul Adrian Pop, managerul Muţ nu îşi prea aduce aminte. Cu toate acestea, Muţ explică faptul că, din păcate, la Oradea nici nu există chirurgie vasculară şi prin urmare dr. Pop nu ar putea lucra în domeniu. Muţ dă vina pe Casa de Asigurări şi pe Ministerul Sănătăţii care nici nu au inclus Oradea în program naţional pentru a primi finanţare şi nici nu permit introducerea sistemului de co-plată, în care pacienţii ar plăti parte din investigaţii. „Au adus aparatul pentru că aceasta era prima condiţie, să avem aparat, dar Ministerul Sănătăţii nu vrea ca Oradea să fie finanţată!”, a spus Muţ, care însă a trecut cu vederea că angiograful a fost adus de PNL şi că fostul ministrul Eugen Nicolăescu a promis finanţare, dar nu a mai dat un leu pentru angiografia orădeană.
Potrivit dr. Florin Bodog, cel propus a conduce de acum Spitalul Judeţean, cei doi doctori trebuie menţinuţi la Oradea în vederea dezvoltării celor două ramuri medicale (cardiologie intervenţională şi chirurgie vasculară), unde s-ar putea salva multe vieţi fără ca pacienţii să mai fie nevoiţi să fie puşi pe drumuri până la Timişoara sau Cluj, pentru a fi investigaţi angiografic.
Otilia Şandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!